Categories: Sport

Suflete cernite, rezultat alb

Ciprian Marinuţ

Cu tristeţe în suflete din cauza morţii fostului lor coechipier, Vartolomei Eugen, într-un accident de maşină chiar în ziua jocului, Minerul Lupeni a reuşit un rezultat alb, în deplasare, cu FC Baia Mare, scor 1-1. Aproape de un rezultat pozitiv a fost şi Mureşul, însă devenii au pierdut meciul din deplasare cu FC Silvania, scor 1-2, din cauua unui arbitraj hoţesc ce a culminat cu acordarea unui penalty inventat.

Fără banderole negre, dar marcaţi moral

Ziua de ieri a început prost pentru fotbal. Portarul Vartolomei Eugen, care a jucat în turul campionatului la Minerul Lupeni, după ce a mai activat la Arieşul Turda şi Unirea Dej, şi-a pierdut viaţa într-un tragic accident de maşină, la intrarea în Cluj, când se întorcea din Italia. Foştii colegi de la Minerul Lupeni au vrut să joace cu banderole negre la braţ în memoria sa, însă nu au avut de unde să le obţină, aşa că au intrat pe teren doar cu sufletele cernite.

Ca şi ziua, şi meciul a început negativ pentru Minerul. Adversarii i-au luat tare şi au deschis scorul prin Ernszt (min. 8), care a punctat cu o reluare din voleu, din şase metri, după centrarea lui Iaţu. Echipa din Lupeni a replicat destul de prompt. Itu (min. 19) a egalat cu un şut la colţul lung, de la aproximativ 14 metri lateral dreapta. Repriza secundă s-a jucat pe contre, cu câte o mare ocazie la fiecare din cele două porţi. M.Gheorghe (min. 60) putea da lovitura când a scăpat singur spre poartă, dar a şutat în braţele portarului Bota, iar Cornea (77) a fost aproape de a aduce victoria gazdelor cu un şut superb de la 30 de metri, însă portarul Hotoboc a respins în corner.

„Furaţi ca-n codru”

Mureşul a avut în mână meciul cu cea mai slabă echipă a returului, FC Silvania, însă a scăpat toate punctele printre degete, din cauza unui arbitraj criminal, care a culminat cu un penalty imaginar. După 0-0 la pauză, trupa lui Gică Barbu a deschis scorul prin Grigoruţă (min. 56), care a punctat cu o lovitură de cap şi se părea că devenii vor reuşi primele puncte externe din retur. Din păcate, FC Silvania e egalat prin Iuhaş (min. 72), care a speculat o eroare a defensivei şi a învins printr-un gol marcat de Dănilă (min. 90+5), dintr-un penalty contestat de deveni. „Ne-a fost furată munca şi victoria. Nu am mai văzut aşa japcă pe faţă la nivel de Liga a II-a. N-a fost în nici un caz penalty, întrucât la faza respectivă, ei erau aproape să ne omoare un jucător. Un şut puternic de la 30 de metri l-a lovit pe Pistol în cap, de şi-a înghiţit limba. Jucătorul a fost salvat de Târnoveanu, care e doctor, dar arbitrul a dat penalty. Eu nu mai rezist la aşa hoţii şi mă retrag”, a spus antrenorul Mureşului, Gică Barbu.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ UN CONFLICT DE FAMILIE IZBUCNIT ÎN MUNICIPIUL LUPENI

*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au intervenit în urma unei sesizări privind un caz…

33 de minute ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR LA UN EVENIMENT RUTIER ÎN CARE A FOST IMPLICAT UN MINOR AFLAT PE TROTINETĂ

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit, în data de 15 mai…

o zi ago

Primarul Dan Bobouţanu:

E nevoie de soluţii pentru plăţile prin PNRR, sprijin pentru spitalele din oraşele care nu…

o zi ago

ACTIVITATE INTENSĂ A POLIȚIȘTILOR DIN ORĂȘTIE: DOI CONDAMNAȚI DEPISTAȚI ȘI UN ȘOFER BĂUT SCOS DIN TRAFIC

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au desfășurat, în data de 14 mai a.c., o…

o zi ago

CONTROALE FITOS 2026 ÎN PETROȘANI: POLIȚIȘTII AU INDISPONIBILIZAT ZECI DE LITRI ȘI KILOGRAME DE SUBSTANȚE PERICULOASE ȘI AU DESCHIS DOUĂ DOSARE PENALE

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase…

o zi ago

25 de ani în uniforma Poliției Române. 25 de ani în slujba legii.

Colegul nostru, agent șef principal de poliție Daniel Mihai Gapșea, din cadrul Poliției Orașului Uricani,…

o zi ago