Categories: Eveniment

Sudor mort la Mina Paroşeni

Dana Istudor
Nicoleta Popa

Un lăcătuş mecanic angajat la Exploatarea Minieră Paroşeni din Vulcan a murit ieri dimineaţă, în jurul orei 11, după ce a căzut de la aproximativ patru metri înălţime. Covaci Andrei, în vârstă de 42 de ani, împreună cu un coleg, efectuau o verificare la un puţ cu schip şi, se pare că a alunecat pe o scară din clădirea instalaţiei. A căzut în cap şi la scurt timp, a decedat.

Şi-a revenit pentru scurt timp
Şeful de schimb care se afla cu minerul care a decedat spune că nu a văzut când a căzut colegul lui şi a auzit doar bufnitura. Două echipaje de la Ambulanţă şi unul de la SMURD Vulcan s-au chinuit aproape o oră să-l resusciteze pe ortac, însă efortul lor a fost în zadar. „Bărbatul şi-a revenit pentru scurt timp, însă apoi a intrat în stare de inconştienţă. Am sperat ca starea lui să nu fie chiar aşa de gravă”, au spus oficiali din cadrul unităţii miniere, imediat după producerea accidentului. O echipă de inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara şi CNH Petroşani împreună cu procurorii s-au deplasat la locul accidentului, pentru a analiza şi cerceta cazul. Minerul care şi-a pierdut viaţa era din localitatea Lupeni, era căsătorit şi avea un copil.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

2 zile ago