Categories: Comunitate

Subvenţiile de la APIA ajung în conturile fermierilor hunedoreni

La sfârşitul acestei săptămâni, toţi fermierii care au dreptul la plata directă pe suprafaţă, în cuantum de 50 la sută din suma totală, vor primi banii în conturi. Pentru cei care beneficiază şi de celelalte tipuri de subvenţii, plăţile vor începe de săptămâna viitoare.
Mai exact, în momentul de faţă, un număr de 22.494 de fermieri au dosarele încheiate şi sunt pregătite pentru plată. Alţi 350 au primit decizie negativă, din cauza nerespectării legislaţiei APIA, deoarece au făcut cereri de sprijin pentru suprafeţe mai mici de 1 hectar şi parcele mai mici de 30 ari.
De săptămâna viitoare, vor începe plăţile pentru pachetele de agromediu (P1 şi P2) şi pentru zona montană defavorizată, care ocupă două treimi din suprafaţa judeţului. Aici sunt cuprinse suprafeţele de păşune, pajişte şi teren arabil. Plata pentru pachetele de agromediu este de 124 euro la hectar pentru P1 şi 58 euro la hectar pentru P2. Pentru zonele montane defavorizate se acordă 107 euro la hectar. În aceste două categorii de subvenţii, cuantumul de plată pentru prima tranşă este de 75 la sută din sumele mai sus menţionate.
Cei care primesc banii în cursul acestei săptămâni, pentru plata directă pe suprafaţă, vor primi doar 50 la sută din suma totală. „În ultimele două luni s-a făcut un efort imens, atât material, cât şi uman. Efortul material constă în plata celor aproximativ 30 de milioane de euro pentru a putea fi achitate subvenţiile către fermieri, iar cel uman, prin munca depusă de angajaţii APIA Hunedoara pentru a gestiona plăţile în mod eficient. Mi-aş dori ca fermierii să folosească aceşti bani pentru pregătirea activităţii specifice de toamnă şi să aibă producţia dorită“, a declarat Marcel Socol (medalion), directorul executiv al APIA Hunedoara. (O. Mihnea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Florin Alba, primarul comunei Băcia Pentru multiplele proiecte investiționale câștigate din fonduri nerambursabile.  

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o funcționară de la poa­lele Cetății are o schemă extrem de in­genioasă…

9 ore ago

Bulina neagră

T.U., din municipiul Brad Pentru că este acuzat de furt calificat, bărbatul fiind recidivist.  

9 ore ago

Mister, 5 ani de poveste alb-albastră!

S-au împlinit 5 ani de când Florin Maxim (foto) a preluat banca tehnică a echipei…

9 ore ago

A fost semnat contractul de lucrări pentru Parcul Corvinul

A fost semnat contractul de execuţie a lu­crărilor în cadrul proiectului de rea­bi­litare – modernizare…

9 ore ago

Gelul de duș, hârtia igienică și săpunul – motive pentru un pușcăriaș de a da în judecată penitenciarul

Individul încarcerat la Penitenciarul Deva s-a plâns instanței de judecată din cadrul Judecătoriei Deva că…

9 ore ago