Recursul celor doi studenţi de la Medicină, Carmen Bejan (foto dreapta) şi hunedoreanul Sergiu Florea (foto stânga), care au ucis şi tranşat un bărbat de etnie romă, s-a judecat, ieri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cei doi tineri speră să primească o pedeapsă mai blândă, iar familia celui ucis, Trifu Schroth, îşi doreşte ca magistraţii bucureşteni să fie mult mai duri cu ei.
Au cerut schimbarea încadrării juridice a faptei
Judecarea recursului a început cu o întârziere de câteva ore, pentru că Sergiu Florea nu a fost adus de dimineaţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nefiind citat aşa cum cer normele. Completul de judecată a cerut însă să fie adus din penitenciar cât mai rapid. După ore bune de aşteptare, avocaţii lui Carmen Bejan şi Sergiu Florea, precum şi cel al familiei lui Trifu Schroth, au avut parte de o dispută aprigă. Reprezentantul familiei lui Trifu Schroth a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei, din omor, în tâlhărie urmată de moartea victimei sau în omor calificat, lucru cu care însă procurorul nu a fost de acord. Tot procurorul nu a fost de acord nici ca familia bărbatului ucis şi tranşat să primească mai mulţi bani ca daune morale.
Amândoi regretă crima
Studenta criminală a spus în faţa magistraţilor că îi pare rău pentru ceea ce a făcut, susţinând că nu a vrut să se ajungă la crimă. Carmen Bejan şi-a exprimat dorinţa de a fi achitată. În schimb, hunedoreanul Sergiu Florea a susţinut că regretă crima, cerându-şi scuze, dar a solicitat doar micşorarea pedepsei. Sentinţa a rămas în pronunţare.
Carmen Bejan şi Sergiu Florea au fost condamnaţi de Curtea de Apel Timişoara la 20 de ani de închisoare pentru omor şi profanare de cadavre, ei tranşând un bărbat, Trifu Schroth. Cei doi sperau ca la apel să li se reducă pedeapsa de 16 ani dată de Tribunalul Timiş şi au avut surpriza neplăcută să primească patru ani în plus de detenţie, motiv pentru care au făcut recurs.
Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…
Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…
Administratorul public al municipiului Deva, Ciprian Luca (foto), a detonat o adevărată bombă în cadrul…
Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…
Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…
Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hunedoara a marcat investiții majore în dezvoltarea sistemului…