Străzile din Uroi, cuprinse în planurile Primăriei Simeria

Oana Mihnea

După alte investiţii importante în oraşul Simeria, în viitorul apropiat va veni şi rândul locuitorilor din Uroi, sat aparţinător, să se bucure de refacerea căilor de acces.
Primarul Emil Rîşteiu (foto) doreşte să continue seria lucrărilor de reabilitare şi în localităţile aparţinătoare. Întrucât, cei care locuiesc pe străzile laterale din Uroi au fost nevoiţi să circule pe drumuri de piatră, administraţia locală a gândit un proiect de reabilitare care să transforme căile de acces în unele moderne.
„Avem în plan să asfaltăm toate cele cinci străzi laterale din Uroi, în afară de drumul principal, care aparţine Consiliului Judeţean şi doar ei pot să se ocupe de reabilitarea lui. În total sunt aproximativ 1,8 kilometri, dar este extrem de necesar să intervenim pentru a putea circula cetăţenii în condiţii normale. În momentul în care Consiliul Judeţean va reface drumul principal, atunci vom putea să punem rigole şi să refacem şi trotuarele în zona respectivă“, a declarat Emil Rîşteiu, primarul Simeriei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lă­sat cu conturile aproa­pe goale…

2 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…

2 ore ago

Bulina neagră

B.N., din Dolj Pentru că a fost prins după ce a furat în repetate rânduri…

2 ore ago

Concurs pentru 20 de posturi de director general la Casele județene de sănătate; post scos la concurs și pentru CAS Hunedoara

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…

2 ore ago

Speranțe pentru sute de deveni: 132 de locuințe sociale pe strada Depozitelor vor fi date în folosință anul viitor

Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în difi­cul­tate, prin avansarea lucrărilor…

2 ore ago

Sfântă Liturghie aniversară. Comunitatea din Rapoltu Mare l-a sărbătorit pe părintele paroh Mircea Costa

Magdalena Șerban Părintele Mircea Costa, parohul eno­ri­așilor greco-catolici din Rapoltu Mare, a fost sărbătorit duminică,…

2 ore ago