Carmen Cosman
Situaţie tragi-comică în activitatea sindicală din învăţământ, după ce ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a interzis reţinerea cotizaţiei pe statul de plată.
În aceste condiţii, liderii de sindicat din învăţământul hunedorean au ajuns aproape ca portăreii, adică sunt nevoiţi să umble din om în om, pentru a strânge cotizaţiile. Şi totul, după ce ministrul Educaţiei a decis ca aceste cotizaţii să nu mai fie reţinute pe statul de plată. „Este o mare tensiune în şcoli, deoarece este anormal ca liderul de sindicat să meargă din om în om, să strângă cotizaţia. În prezent, trăim din rezerve, din ce am acumulat”, a declarat Paul Rusu, liderul Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar (SIP) Hunedoara. Cotizaţia respectivă reprezintă 1 la sută din salariul brut şi era deductibilă din baza impozabilă, dar în momentul de faţă, nu se mai face nici deducerea. „Încercăm să rezolvăm problema prin alte proceduri bancare, dar în această lună şi cea viitoare, mergem pe adunarea cotizaţiei de la fiecare om în parte”, a mai spus liderul SIP.
Ce avem noi aici? Clasica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…
Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…
Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…
Locuitorii deserviți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…
Tribunalul Hunedoara a dictat pedepse severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…
Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…
View Comments
rusine paul rusu.Ai ajuns ca cersetorii!
"halal invatamant...", esti un mare nemernic !!!