Cristina Ghenea
Salvamontiştii care activează în Staţiunea Straja sunt, din nou, în impas. Primăria Lupeni nu a achitat nici acum diurnele şi cheltuielile aferente anului trecut, iar dacă problema nu se rezolvă până luni, salvamontiştii se retrag.
Şeful echipei, George Resiga, spune că problemele sunt vechi şi că salvamontiştii încearcă de ani de zile să găsească o soluţie care să fie în avantajul tuturor. Tot sezonul trecut au fost nevoiţi să scoată bani din propriile buzunare pentru a mai acoperi din cheltuieli, însă acum spun că aşa nu se mai poate. „Am înaintat un memoriu la Primăria Lupeni, în care le-am explicat situaţia delicată în care ne aflăm şi în care am anunţat că intenţionăm să ne retragem din Straja, dacă datoriile nu vor fi plătite“, a declarat George Resiga, şeful echipei Salvamont din Straja. Este vorba despre datorii de aproximativ 16.000 de lei, din care 12.000 de lei sunt bani pentru diurne.
Primarul neagă problema
Situaţia este critică, având în vedere că Straja este una dintre cele mai aglomerate staţiuni în sezonul rece, dar nu şi în viziunea primarului din Lupeni. Acesta spune că echipajul Salvamont nu se confruntă cu nici un fel de problemă şi că toate acestea sunt numai minciuni. „N-au probleme, iar primăria nu are nici o datorie către ei. Astea-s minciuni. Din contră, de câte ori au avut nevoie de ceva, i-am ajutat cu dragă inimă“, a declarat Cornel Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni.
Rămâne de văzut dacă la începutul săptămânii viitoare, salvamontiştii se retrag sau nu, din Straja. Cert este că iarna este abia la început, iar siguranţa turiştilor ar putea fi pusă în pericol dacă nu are cine interveni în cazul unui accident. Sezonul trecut, de exemplu, cei 18 membri ai echipajului au fost solicitaţi de 366 de ori.
Vorbesc gurile rele că e bine pentru unii că au mai multe locuințe. Așa își…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a reușit să găsească o soluție pentru ca…
F.T., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Ieri a fost semnat contractul de execuţie a lucrărilor de modernizare şi extindere a halei…
Autoritățile din mai multe orașe din bazinul Ruhr au revocat ajutoarele sociale pentru 1.181 de…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au reținut pentru 24 de ore un bărbat din…
View Comments
Doua lozinci care au devenit brand national:"Nu sint bani !"-din partea administratiei(de la Boc pina la primari,viceprimari) si "BAAA,'T-AI DRACULUI,FURATI SI VOI MAI PUTIN !!!"-din partea populatiei.
Domnule Resiga, de ani de zile pligeti la usile primariilor din Valea Jiului si tot cu aceeasi "SMECHERIE", adica pentru acelasi serviciu(adica unul singur)ca milogul (ca sa nu zic hotul), vreti sa incasati banii din mai multe locuri!!!
Mai "lasati-o moarta si putin pe spate" !!!
A mers destul, ani de zile, dar se mai prind unii de smecherie !!!