Categories: Actualitate

ȘTIRE DE PRESĂ

Reținut de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunii de viol asupra unei minore. Recomandări preventive pentru minori, în contextul participării la petreceri, pentru a nu deveni victime ale unor infracțiuni.
La data de 13 ianuarie 2026, polițiștii Biroului Investigații Criminale Vulcan în urma activităților desfășurate și a probatoriului administrat în cauză au luat  măsura reținerii față de un tânăr în vârstă de 20 ani de ani, din municipiul Vulcan.
Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani în vederea luării unei măsuri preventive, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor.
Fapta ar fi fost comisă în seara zilei de 24 decembrie 2024 (și reclamată în 09 ianuarie 2026), asupra unei minore în vârstă de 14 ani, la o locuință din Vulcan, unde minora, alături de alți tineri, ar fi participat la o petrecere fără voia părinților, unde au consumat băuturilor alcoolice.
        Polițiștii continuă cercetările în acest caz.
Pentru a reduce riscul de a deveni victime ale infracțiunilor de viol sau agresiune sexuală, polițiștii recomandă minorilor, în special tinerelor, să țină cont de următoarele măsuri preventive:
•participați la petreceri doar în locuri cunoscute și sigure, preferabil însoțiți de prieteni de încredere;
•evitați consumul de alcool sau alte substanțe care pot afecta capacitatea de a lua decizii și de a vă apăra;
•nu acceptați băuturi, mâncare sau alte obiecte de la persoane necunoscute și nu pierdeți din raza vizuală paharul din care consumați;
•stabiliți dinainte cu prietenii un plan de deplasare și de întoarcere acasă și rămâneți în grup pe toată durata evenimentului;
•nu plecați singure/singuri sau cu persoane necunoscute din locația petrecerii;
•anunțați imediat un adult de încredere sau sunați la 112 dacă vă simțiți amenințate, hărțuite sau în pericol;
•aveți telefonul mobil încărcat și activați opțiunile de localizare, pentru a putea fi găsite rapid în caz de urgență;
•aveți încredere în instinct: dacă o situație vi se pare periculoasă, părăsiți imediat locul.
Poliția reamintește că niciun comportament nu justifică violența sau agresiunea sexuală, iar siguranța minorilor este o prioritate. Orice faptă de acest gen trebuie sesizată de urgență autorităților.
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

UN GEST DE ONESTITATE CARE MERITĂ APRECIAT – EXEMPLU DE SPIRIT CIVIC ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…

2 zile ago

Bloc operator adus la standarde europene, în Secţia Ortopedie a spitalului din Hunedoara

Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…

2 zile ago

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

3 zile ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

3 zile ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

3 zile ago