Stimaţi cititori,

Este o zi minunată de toamnă.
E cald, plăcut. Linişte. Oamenii muncesc cu spor, gândindu-se că acei 25 la sută tăiaţi din salariu nu pot fi un impediment real pentru nişte români care-şi iubesc cu adevărat ţara. În definitiv, moşii şi strămoşii noştri au trecut prin clipe de restrişte mult mai grele, războaie, foamete, deci, concluzia este că putea fi şi mai rău. Sau, cu alte cuvinte, cum spunem noi, românii, când o fi mai rău, aşa să ne fie. Sau cum e într-un cântec de partid extraordinar de inspirat ales, „E şi grea, e şi frumoasă viaţa de român”.
Drumurile sunt aglomerate, semn al unei efervescente activităţi economice. Din moment ce drumurile sunt aglomerate, înseamnă că economia duduie încă, iar ăia preocupaţi excesiv de criză sunt nişte nenorociţi de cârcotaşi. E adevărat că se mai spune că drumurile ar fi aglomerate nu pentru că economia ar dudui, ci pentru că nu avem autostrăzi. Nimic mai fals! Ce-ar spune cei care doresc autostrăzi, dacă am avea doar drumuri pietruite, sau din pământ bătătorit? Nu şi-ar dori ei nişte şosele ca astea, asfaltate, fie ele şi aglomerate? Ba da. Şi atunci? În loc să ne bucurăm că nu suntem ca ăia de prin Somalia sau Etiopia, ne tot uităm peste gard spre vest şi spre Uniunea Europeană.
E bine că se dau oameni afară şi că se face o reformă de substanţă a statului românesc. Toţi politicienii aflaţi acum la putere, care fac reforma asta, sunt foarte tineri, nici unul dintre ei nu a prins zilele fierbinţi ale sfârşitului de an 1989, nu a fost nici ministru, nici altceva, să ştie mai din timp că trebuiau făcute reforme. Parcă ne-am dori chiar să-i vedem pe cei vechi, care ne-au condus cu înţelepciune atâţia ani şi le-au spus tinerilor ăstora că să mai dea şi ei oameni afară, că se duce România de râpă.
Alţii sunt de părere că tocmai Uniunea Europeană ne-a adus în starea asta. Noi, aici, ştiam şi singuri ce avem de făcut, ne descurcam şi cu ţiganii, şi cu sărăcia noastră, cu prietenii noştri, râul şi ramul. În rest, ce-i drept, nu prea se vede că am mai avea prieteni.
E bine că trăim şi prea suntem nemulţumiţi permanent.