Categories: Sport

Ştiinţa atacă Superliga

Antrenorul Alexandru Lupu susţine că rugbiştii de la Ştiinţa Petroşani, clasaţi pe locul trei în Divizia Naţională, se vor bate pentru a urca pe poziţia secundă, care asigură promovarea în eşalonul de elită, până în ultima etapă.

Lot „sabotat” de Bac

Echipa de rugby Ştiinţa Petroşani şi-a reluat pregătirile pentru ultimele patru etape de campionat, în această săptămână, sub comanda antrenorilor Alexandru Lupu şi Emil Drumea. Clasaţi pe locul trei, la şase puncte distanţă de Rulmentul Bârlad, studenţii speră să recupereze diferenţa şi să urce pe locul secund, pentru a promova în Superligă.
La primele antrenamente, au fost prezenţi, în mare măsură, aceiaşi jucători, care au evoluat în prima parte a sezonului, cu excepţia lui Costinel Croitoru, care a fost exclus din lot. „Croitoru era un jucător foarte serios, însă a avut un randament sub pretenţiile noastre. Am hotărât că nu putem investi în jucători care nu progresează, întrucât ne dorim să evoluăm la un nivel mai înalt. Avem obiectiv clasarea pe locul doi care duce în Superligă, lângă marile puteri, Steaua, Dinamo, Farul şi Baia Mare şi vom lupta pentru acesta până în ultima etapă”, a spus Alexandru Lupu. Tehnicianul a precizat că se duc tratative cu mai mulţi jucători tineri, însă se aşteaptă ca aceştia să promoveze examenul de bacalaureat. „Avem la pregătiri doi jucători din oraş, tineri şi talentaţi, şi mai suntem în tratative şi cu alţi sportivi din ţară. Nici unul dintre ei nu poate fi însă legitimat încă, deoarece ştiinţa e echipă universitară, iar ei nu au promovat examenul de bacalaureat”, a precizat Alexandru Lupu. Echipa se va pregăti în continuare la stadion, iar peste două săptămâni, petroşănenii vor juca restanţa din Divizia Naţională cu CFR Braşov.

Nevoie de stabilitate financiară

La acest moment, echipa Ştiinţa Petroşani este susţinută financiar numai de Consiliul Judeţean Hunedoara şi Universitatea Petroşani, întrucât Consiliul Local nu a virat încă suma promisă. Antrenorul studenţilor spune că pentru îndeplinirea obiectivului e nevoie de linişte şi de stabilitate financiară la echipă. „Eu sper că nu am fost daţi uitării şi aşteptăm sprijinul promis de autorităţile locale. Suntem una dintre echipele sărace ale Diviziei Naţionale, iar randamentul jucătorilor este uneori afectat de lipsa banilor. În ciuda acestui neajuns, echipa s-a comportat bine în campionat şi a rămas în cărţile promovării. Ne dorim să facem performanţă şi sperăm ca în finalul acestui campionat, să aducem cât mai multă lume la stadion şi să-i încântăm pe fanii noştri cu un joc spectaculos”, a afirmat Alexandru Lupu, antrenorul care a cucerit trei titluri de campion naţional ca jucător la Steaua. (C. Marinuţ)

CLASAMENT DIVIZIA NAŢIONALĂ SENIORI:
1. Poli Iaşi – 33 puncte; 2. Rulmentul Bârlad – 28 p.; 3. Ştiinţa Petroşani – 22 p.; 4. RC Buzău – 19 p.; 5. Bucovina Suceava – 14 p.; 6. RC Pantelimon 11 p.; 7. CFR Braşov 0 p.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Pe studenti nu-i intereseaza rugbyul doar pe uni profesori, cu acesti bani mai bine s-ar plati mai mari bursele studentilor cu merit (sa nu puna profesori note mici ca sa nu poata studenti sa ia aceste burse de merit)asa poate vor veni mai multi studenti la Universitatea Petrosani.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Anunță cârcotașii că un personaj negativ din zonă se duce pe la primari și îi…

19 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a investit în echipa de fotbal Corvinul Hunedoara…

19 ore ago

Bulina neagră

C.H., acuzat de pornografie infantilă Pentru că este acuzat de pornografie infantilă şi racolarea minorilor…

19 ore ago

Ministrul Natalia Intotero spune că Boloş nu îi mai răspunde la telefon din octombrie şi că a tăiat finanţările unor proiecte

Ministrul Familiei, Tineretului şi Ega­lităţii de Şanse, Natalia Intotero (foto), a afirmat ieri, la Arad,…

19 ore ago

Erbicide expirate – vândute agricultorilor din Țara Hațegului

Chimicalele folosite în combaterea dăunătorilor vândute de o firmă din Păclișa erau ieșite din termenul…

19 ore ago