Rugbiştii petroşăneni antrenaţi de Alexandru Lupu s-au situat în afara podiumului la terminarea Campionatului Naţional de Rugby în 7, încheiat la finalul săptămânii. Ştiinţa Petroşani a ocupat doar locul patru, la un punct distanţă de ocupanta poziţiei a treia, CSU Arad, din cauza unor rezultate modeste obţinute în ultima etapa desfăşurată la Suceava. Competiţia a fost câştigată de RCO Pantelimon, care reuşişe anterior să se impună şi în Divizia Naţională de Seniori, iar pe celelalte două locuri de pe podium s-au clasat RC Stejarul Buzău şi Univ. „Aurel Vlaicu” Arad.
Pentru multe familii din centrul și vestul țării, apartamentul cu 3 camere este prima locuință…
„Auzi, fată/băiatu, dar tu ai aflat ultima noutate din zonă? Că fierbe tot târgul de…
Sorin Nistor, primarul comunei Zam Pentru că a făcut posibil ca locuitorii comunei să aibă…
Ovidiu Ciolea, primarul comunei Pui Pentru că este acuzat că a bătut-o pe secretara generală…
O poveste sfâșietoare, care a impresionat și a revoltat sute de mii de români, a…
Acțiunile preventive desfășurate de polițiștii hunedoreni în primele nouă luni ale anului 2026 au contribuit…