Categories: Comunitate

Staţia de epurare de la Pricaz, gata pentru funcţionare

Magdalena Şerban

În satul Pricaz, administraţia comunei Turdaş s-a zbătut să rezolve problema canalizării, reuşind să beneficieze de sprijin financiar guvernamental.
„Urmează să facem legăturile electrice necesare la staţia de epurare aferentă reţelei de canalizare menajeră din satul Pricaz. Staţia a fost construită din bani guvernamentali, obţinuţi de la Ministerul Dezvoltării. A costat peste 950.000 de lei, cu tot cu montaj. Rezolvarea acestei probleme era absolut stringentă şi am reuşit să o facem în anul trecut. Proiectul integrat se ridică la valoarea de 3.600.000 de lei şi a vizat canalul-colector principal, plus staţia de epurare. Vom trece la probele tehnologice pentru a ne asigura că totul va funcţiona corect. Aici vor fi 260 de branşamente, dar pentru că în proiectul iniţial, vechea conducere locală nu a inclus şi locuinţele comunităţii rrome, ne dorim ca pe fonduri europene să accesăm un astfel de program investiţional şi pentru ei. Documentaţia tehnică este pregătită, dar căutăm sursa de finanţare. Ne-ar trebui circa 400.000 de lei, din estimările noastre”, a spus Remi Bocşeri (foto), primarul comunei Turdaş.
Pe de altă parte, primarul Bocşeri a mai făcut referire la drumul judeţean DJ 707L (Orăştie-Pricaz-Folt), care pe o porţiune de 1,5 kilometri este pietruit, nu asfaltat, aşa cum s-ar impune în cazul unui astfel de drum care este foarte tranzitat. Primarul speră în ajutor de la Consiliul Judeţean, lansând  un apel în acest sens. „Fiind un drum de legătură, toţi cei care fac naveta de la Bobâlna, Folt, Cigmău sau din alte localităţi din zonă, către Orăştie şi retur, se confruntă cu starea mai puţin bună a carosabilului. În plus, cei din Folt au terenuri la Pricaz şi invers, cei din Pricaz deţin proprietăţi agricole la Folt. Aşa că există multe situaţii în care au nevoie să se deplaseze cu vreun tractor, pentru a ajunge la câmp. În plus, o problemă majoră o reprezintă lipsa marcajelor rutiere, în condiţiile în care pe malul Mureşului, şoferii se confruntă mai mereu cu ceaţă. Prin urmare, şi riscul de accidente este unul crescut, din cauza vizibilităţii reduse”, a mai arătat primarul comunei Turdaş.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Arbori noi pentru Hunedoara: Campania de modernizare a Parcului Central continuă cu sprijinul campionilor de la FC Corvinul

Zona Parcului Central din municipiul Hunedoara continuă să se transforme într-un plămân verde modern, grație…

3 ore ago

Sibiu vs. Deva: ce caută familiile când aleg un apartament cu 3 camere

Pentru multe familii din centrul și vestul țării, apartamentul cu 3 camere este prima locuință…

16 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Auzi, fată/băiatu, dar tu ai aflat ultima noutate din zonă? Că fierbe tot târgul de…

23 de ore ago

Bulina albă

Sorin Nistor, primarul comunei Zam Pentru că a făcut posibil ca locuitorii comunei să aibă…

23 de ore ago

Bulina neagră

Ovidiu Ciolea, primarul comunei Pui Pentru că este acuzat că a bătut-o pe secretara generală…

23 de ore ago