Staţia de epurare care va deservi oraşul Haţeg va fi finalizată înainte de termen, iar la inaugurare este aşteptat să participe şi ministrul Mediului, Laszlo Borbely. În valoare de aproximativ cinci milioane de euro, staţia de epurare a apelor uzate din oraşul Haţeg este în faza finală de execuţie, iar primarul Nicolae Timiş dă asigurări că proiectul de investiţii va fi finalizat înainte de termen.
„Conform convenţiei încheiate cu Ministerul Mediului, staţia de epurare ar fi trebuit finalizată anul viitor în septembrie, dar se va finaliza mai repede. Până la sfârşitul anului, lucrarea va fi gata”, a precizat Nicolae Timiş. Construcţia este terminată, aparatura necesară a venit, aşa că urmează doar să fie montată.
Cea mai modernă din judeţ
Staţia de epurare este printre cele mai moderne din ţară şi cea mai modernă din judeţ şi este prevăzută să deservească o populaţie de 25.000 de persoane. Practic, aceasta ar funcţiona la parametri optimi şi dacă Haţegul îşi va dubla în viitor numărul de locuitori. Potrivit edilului de la Haţeg, aceasta va avea o treaptă mecanică şi una biologică, renunţându-se la cea chimică. În acest fel, s-a eliminat şi pericolul unor poluări accidentale, mai ales că apele reziduale pot fi epurate la parametri impuşi de normele de mediu doar prin cele două trepte. La inaugurarea proiectului investiţional este aşteptat să participe şi ministrul Mediului, Laszlo Borbely, care a promis autorităţilor că va fi prezent la tăierea panglicii.
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Bucureșci pot accesa bani nerambursabili pentru independență energetică, printr-un program finanțat…
Cea mai mare și mai importantă clădire din municipiu este aproape de a deveni un…
Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.
Victima a fost găsită conștientă și cooperantă, într-o râpă adâncă de aproximativ 20 de metri,…
La fața locului au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și…
Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.
View Comments
Cincinalul in patru ani si jumatate !