Categories: Sport

Start în regim de „accelerat”

CFR Simeria a început în forţă returul şi a câştigat meciul din deplasare cu ambiţioasa CSM Şcolar Reşiţa, scor 1-0. Trupa antrenată de Marius Opric a urcat de pe locul trei, pe poziţia secundă a clasamentului, la un singur punct de lidera ACS Recaş.

Cei mai buni dintre hunedoreni

Gruparea feroviară îşi menţine statutul de cea mai bine clasată echipă din judeţ şi după prima etapă a returului. CFR Simeria a trecut cu bine „examenul şcolar” şi în deplasare, câştigând cu 1-0, la Reşiţa, deşi ambiţiile adversarilor au fost mari. Unicul gol a fost reuşit de Raul Lintaru în minutul 63, în urma unui penalti scos de Suciu şi ratat de Făgărăşanu. Antrenorul Marius Opric susţine că echipa sa a jucat bine în faţa unui adversar extrem de incomod şi că obiectivul de viitor este câştigarea tuturor meciurilor ce urmează. „Echipa a făcut un joc bun, deşi venea după o lungă perioadă de pauză şi a avut în faţă un adversar tenace. CSM Şcolar a făcut câteva achiziţii importante, în prim-plan fiind Alin Biţiş fost la Mureşul şi FCM Tg. Mureş şi un fundaş central, tot de la FCM Tg. Mureş, şi a abordat jocul cu ambiţie. Am reuşit însă să dominăm partida, iar în afara golului, am mai avut alte trei-patru ocazii bune. La faza golului, Lintaru a reuşit să trimită mingea în poartă, după o lovitură de la 11 metri ratată de Făgărăşanu. Penaltiul a fost obţinut de Suciu, care a insistat la o minge şi l-a păcălit pe portar, care apoi l-a faultat în careu. În continuare, ne propunem să câştigăm toate meciurile, indiferent de adversar ori dacă jucăm acasă sau în deplasare”, a spus tehnicianul grupării feroviare. În runda următoare, CFR Simeria va întâlni, pe teren propriu, pe Bihorul Beiuş, ocupanta locului trei. (C. Marinuţ)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Sibiu vs. Deva: ce caută familiile când aleg un apartament cu 3 camere

Pentru multe familii din centrul și vestul țării, apartamentul cu 3 camere este prima locuință…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Auzi, fată/băiatu, dar tu ai aflat ultima noutate din zonă? Că fierbe tot târgul de…

15 ore ago

Bulina albă

Sorin Nistor, primarul comunei Zam Pentru că a făcut posibil ca locuitorii comunei să aibă…

15 ore ago

Bulina neagră

Ovidiu Ciolea, primarul comunei Pui Pentru că este acuzat că a bătut-o pe secretara generală…

15 ore ago

PREVENȚIA DĂ REZULTATE: Infracțiunile informatice și violența școlară, în scădere în județul Hunedoara

Acțiunile preventive desfășurate de polițiștii hunedoreni în primele nouă luni ale anului 2026 au contribuit…

15 ore ago