Categories: Sport

Start cu gazdele la timonă în Liga a IV-a

Şapte dintre cele opt partide ale primei etape a returului Ligii a IV-a, desfăşurate sâmbătă, s-au încheiat cu victoria echipelor ce au jucat pe teren propriu. Excepţie de la regulă a făcut CS Vulcan, care a pierdut meciul de acasă cu 3-0 în faţa Aurului Brad, grupare aflată în lupta pentru promovare. Performerele primei runde a primăverii în fotbalul judeţean sunt Retezatul Haţeg şi Universitatea Petroşani, care şi-au surclasat adversarii, câştigând cu 5-0. Trebuie precizat că „zimbrii” au transferat în pauza competiţională şapte noi jucători, iar „studenţii” au rămas cu acelaşi lot, însă au un antrenor nou, pe Dan Voicu, care i-a luat locul lui Ionuţ Stelescu, plecat să lucreze cu Edi Iordănescu la Fortuna Brazi. Lidera, Minerul Uricani, şi ocupanta locului trei, Gloria Geoagiu, s-au impus greu, 1-0, în duelurile de acasă cu Dacia Orăştie şi Aurul Certej. Din păcate, returul a început cu două formaţii mai puţin, întrucât Retezatul Râu de Mori şi Zarandul Crişcior au abandonat din motive financiare, iar conform regulamentului, vor pierde toate jocurile din retur cu scorul de 3-0. Rezultatele complete şi clasamentele după prima etapă a returului le găsiţi în pagina de sport de mâine, iar comentarii despre meciuri vom publica în pagina sport de miercuri.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

L-au gratulat cu ti­tluri și plecăciuni, dar el le-a dat cu flit. Spun gurile rele…

12 ore ago

Bulina albă

Prof. Mihaela Tetileanu, directorul Liceului Tehnologic Uricani Pentru derularea unui proiect cu finanțare europeană în…

12 ore ago

Bulina neagră

Ionel S., fost polițist Pentru că a fost condamnat definitiv pentru cercetare abuzivă și fals,…

12 ore ago

În 2025, în județ, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a plătit concedii medicale de 19 milioane de euro

Statul român a economisit aproximativ 1,5 miliarde de lei pe an, a declarat mi­nistrul Sănătății,…

12 ore ago

„Pistolar” iertat de dosarul penal

Supărat în urma unui incident în tra­fic, un hunedorean a scos pe gea­mul mașinii un…

12 ore ago