Categories: Sport

Start cu dreptul în ringul mondial

Ciprian Marinuţ

Pugilistul Sorin Dobondi (foto) (ctg. 57 kg), legitimat la CSS Hunedoara, s-a calificat în optimile de finală ale Campionatelor Mondiale de la Kiev, rezervate juniorilor, după ce l-a învins pe italianul Andrea Zuppardo în turul secund  al competiţiei. Hunedoreanul va boxa pentru calificarea în sferturile de finală cu slovacul Michal Takacs, într-un meci programat în această seară.

Victorie concludentă
Sorin Dobondi a demonstrat că are stofă de boxer şi a dominat cu autoritate primul meci susţinut la Campionatele Mondiale rezervate pugiliştilor juniori (15-16 ani). Hunedoreanul, care a avut liber în primul tur, l-a învins, la puncte, scor 3-0, printr-o decizie unanimă, pe italianul Andrea Zuppardo, în runda secundă a întrecerii. Toţi cei trei arbitrii judecători din Polonia, Ucraina şi Ungaria l-au văzut câştigător pe pugilistul din Hunedoara, scorurile indicate de ei fiind următoarele: 30-27, 29-28 şi 30-27. „Am văzut câteva fragmente din meci pe internet, însă din cauza transmisiei proaste, nu mi-am putut da seama dacă Sorin a boxat cum scrie la carte sau a făcut şi unele greşeli. L-am auzit doar pe antrenorul de la lotul naţional, Titi Auraş, cum îi striga din colţ să nu se arunce pe adversar şi am înţeles că Sorin a luptat cu ambiţie, fiind foarte motivat să câştige. E posibil ca el să fi simţit că este superior adversarului şi a încercat să-l facă K.O. sau poate doar i-a fost dor să boxeze, pentru că în ţară nu a prea avut meciuri”, a spus antrenorul Ilie Captari, cel care l-a descoperit pe Dobondi şi l-a antrenat la Hunedoara până a devenit campion al României.

Duel pentru sferturi
Următorul adversar pentru Sorin Dobondi este slovacul Michal Takacs, care a dispus în turul II cu un categoric 3-0 (30-24, 30-27, 30-27) de boxerul Dalerzhon Khusenov din Tadjikistan. Cei doi îşi vor încrucişa mănuşile azi în optimile de finală, iar învingătorul va merge mai departe în sferturile de finală. „Acum încep meciurile cu adevărat grele şi important va fi ce va face de azi înainte. Cred că dacă se mobilizează şi boxează cum ştie el mai
bine, Sorin Dobondi poate trece de slovac şi poate ajunge între cei mai buni opt boxeri juniori ai lumii, la categoria sa”, a precizat Ilie Captari.
Dintre cei 34 de concurenţi din întreaga lume înscrişi pe lista de start la categoria 57 de kilograme a Campionatele Mondiale de la Kiev, în optimi au ajuns doar 16, care reprezintă următoarele ţări: Belarus, Rusia, Uzbekistan, USA, Slovacia, Moldova, Ucraina (2), Armenia, România, Anglia, Irlanda, Kazakstan, Georgia, Turcia şi Australia.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

O intervenție care a facut diferența între viață și tragedie

O situație extrem de periculoasă pe autostrada A1 a fost sesizată ieri, în zona localității…

o zi ago

CREȘA NR. 108 INAUGURATĂ ASTĂZI LA GEOAGIU!

Astăzi am inaugurat un obiectiv important pentru comunitatea noastră: o creșă modernă, construită la standarde…

o zi ago

Claudia David, decanul Baroului Hunedoara, a încetat din viață la doar 49 de ani

Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara din anul 2024, a murit în noaptea de joi…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a pățit exact ce a făcut…

3 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…

3 zile ago