Categories: Sport

Stadionul Jiul din Petroşani îşi schimbă numele

Nicolae Gavrea

Consiliul local al municipiului Petroşani a aprobat propunerea primarului Tiberiu Iacob- Ridzi de a atribui stadionului Jiul numele fostului fotbalist şi antrenor Petre Libardi, cel căruia i-a fost conferit de către municipalitatea din Petroşani, în anul 2001, şi titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului.

În onoarea acestui sportiv de excepţie, a cărui carieră sportivă, atât ca jucător, dar şi ca antrenor, se confundă practic cu o bună parte din istoria clubului sportiv Jiul Petroşani, pe care Petre Libardi l-a slujit din anul 1963, vreme de aproape o jumătate de secol, în anul Centenar al CS Jiul Petroşani, principalei arene sportive a Văii Jiului îi va fi atribuit numele acestuia.
Potrivit argumentaţiei primarului Tiberiu Iacob-Ridzi, la proiectul de hotărâre, însăşi cariera sportivă a lui Petre Libardi, dar şi dragostea şi devotamentul cu care acesta a servit clubul petroşenean justifică acest demers, apreciat în egală măsură de sportivi şi suporteri. ”Petre Libardi a evoluat la Jiul Petroşani în aproape 100 de meciuri în Divizia B şi alte 239 de meciuri în Divizia A (locul 4 la Jiul Petroşani, într-un clasament al tuturor timpurilor), marcând 46 de goluri. A jucat la Jiul Petroşani 12 campionate, în perioada 1963-1975 şi a fost căpitanul echipei în două finale ale Cupei României: în anul 1972 (0-2 cu Rapid) şi anul 1974 (4-2 cu Poli Timişoara). A jucat, de asemenea, în Cupa Cupelor (0-3 şi 2-0) cu Dundee United, fiind căpitanul Jiului. De menţionat este şi faptul că Petre Libardi a jucat în echipa naţională de tineret şi în echipa naţională de seniori”, a explicat primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.
Petre Libardi a fost şi antrenor al CS Jiul Petroşani, în anii 1981 şi 1982 şi 1990 şi 1991, când echipa evolua în Divizia A la fotbal. El s-a născut pe 27 august 1942 la Câmpulung Muscel şi a plecat dintre cei vii pe 14 august 2005.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

ANUNŢ

LICHIDATOR judiciar solicită oferte pentru asigurarea serviciilor de pază a patrimoniului societăţii CORVIN FOTOVOLTAIC S.R.L.,…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zona noastră i-a făcut un cadou frumos iu­bitei sale…

23 de ore ago

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că reușește, cu toată opoziția celor din Coaliția anti…

23 de ore ago

Bulina neagră

C.E.R., acuzat de tentativă de omor Pentru că împotriva sa a fost declanșată urmărirea penală…

23 de ore ago

Când ești bun, ești bun! Florin Maxim rămâne la Hunedoara pentru următorii trei ani!

Antrenorul principal al Clubului Corvinul 1921 Hunedoara a acceptat propunerea prelungirii contractului existent şi va…

23 de ore ago

Nu le mai ajung banii nici lor! Polițiștii locali ies în stradă

Poliţiştii locali protestează, astăzi, în faţa Guvernului, având mai multe so­li­citări de natură financiară, dar…

23 de ore ago