Sprijin și în 2026. Stimulentele financiare aprobate pentru conducerea Spitalului Județean de Urgență Deva

Magdalena Șerban

Recent, Consiliul Județean Hune­doa­ra a aprobat proiectul de hotărâre legat de acordarea de stimulente financiare lunare în completarea sa­la­riului, în anul 2026, conducerii Spi­ta­lu­lui Județean de Urgență Deva, ins­ti­tuție medicală aflată în subordinea autorității județene, demersul fiind adoptat cu 17 voturi pentru, 9 îm­po­trivă și 7 abțineri.

De ce sunt necesare
„Nu mi se pare corect ca unor direc­tori din cadrul spitalelor din subordinea Consiliului Județean, care nu au rang de spital județean, legea să le permită să aibă salarii mai mari. Asta nu înseamnă că militez să le tai salariile la ceilalți, ci militez să creștem salariile aici. V-aș da câteva exemple, ca să rămână și pentru presă, pentru posteritate, pentru PNL. Emil Stoica, managerul spitalului, are un salariu de 17.575 lei brut, net 10.280 lei. Dacă ar lucra ca doctor, ar lua 16.000 de lei net. Lucian Miron, direc­tor medical al SJU Deva, încadrat cu 15.997 brut, ia în mână 9.340 lei. Ca medic, ar lua vreo 13.600 lei. Ceilalți, nu vă dau numele, că nu-i frumos: un me­dic la UPU are încadrarea 25.718 lei, ia în mână 15.045 lei. Un director medical interimar de la spitalele din subordinea CJ Hunedoara are încadrarea 28.531 lei, ia în mână 16.617 lei. Alt director in­te­rimar: încadrarea brută 28.531 lei, netul 16.617 lei. Alt director, manager, 26.314 lei brut, net 15.404 lei. Alt director, încadrat cu un brut 23.230 de lei, net 13.222 de lei. (…) Nu mai mer­gem după Bolojan, numai să tăiem, tre­buie să mai și punem în țara asta. (…) Dacă ar fi să meargă un jurist manager la spitalul din Deva, acela ar câștiga cu vreo 6.000 de lei în plus față de salariul managerului actual, care este medic. Salariul lui Stoica este 10.280 de lei net. Dacă îi dăm stimulentele alea de 3.600 de lei, abia ajunge la 13.880, nici­decum la 16.700”, a explicat pre­șe­din­tele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor.

Ce prevede decizia
Potrivit hotărârii adoptate, „se acor­dă stimulente financiare lunare, în li­mita a două salarii minime brute pe țară pentru funcțiile din comitetul director al Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, res­pectiv: manager, director medical, di­rector financiar-contabil și director de îngrijiri, pentru anul 2026. Acor­da­rea stimulentelor financiare prevăzute la art.1 se face din veniturile proprii ale unității sanitare, cu respectarea art.25 alin.2 din Legea-cadru nr.153/2017 pri­vind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi com­pletările ulterioare si cu respectarea prevederilor Legii 273/2006, privind fi­nanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare”.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că s-a gândit o duduie de la noi, șefă peste banii unei…

18 ore ago

Bulina albă

Georgeta Barabaș, directorul DJM Hunedoara Pentru că, deși a fost amenințată, nu s-a lăsat intimidată…

18 ore ago

Bulina neagră

J.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

18 ore ago

Martie vine cu sărbătoare la UAMS Baia de Criș

Magdalena Șerban Cei născuţi în martie şi găzduiţi de Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de…

18 ore ago

În linie dreaptă. Nu o mai vor pe primăriță

Consilierul local AUR din Cârjiți, Claudiu Neag, a depus la pre­fectură do­cu­mentele necesare ini­țierii re­fe­rendumului…

18 ore ago