Categories: Sport

Spre Slovenia, pentru cantonamentul în care pregătim revenirea în Superligă

Claudiu Sav

Corviniştii au luat calea Sloveniei, pentru cantonamentul de vară. La fel ca în urmă cu doi ani, alb-albaştrii vor efectua stagiul de pregătire în sta­ţiunea Rogla, unde se vor antrena până pe 3 iulie. Patru partide de veri­ficare vor susţine, în această perioa­dă, „corbii albaştri”.

Mulțumit
Până acum, au fost fixate datele pentru trei dintre aceste amicale. Este vorba de 24 iunie, când vom înfrunta NK Brinje Grosuplje (nou-promovată în prima ligă din Slovenia), 1 iulie, când vom juca împotriva armenilor de la FC Pyunik Erevan (locul 3 în sezonul pre­cedent în prima ligă) şi 2 iulie, pentru testul cu FC Koper – vicecampioana Sloveniei.
„Sunt mulţumit de cum s-au prezen­tat băieţii până acum şi când spun asta mă refer şi la cei mai vechi componenţi ai lotului şi la cei care au venit alături de noi în ultima perioadă. Sunt bine pre­gătiţi, dornici de a confirma, au un suflu nou. Cât despre cantonament, în mare, vom avea două antrenamente zil­nice, plus acele meciuri de pregătire cu adversari cu un nivel bun – două dintre adversarele noastre vor juca în pre­liminariile competiţiilor europene – sper să fie o pregătire de bun augur, într-un loc pe care îl cunoaştem destul de bine”, a declarat antrenorul nostru prin­cipal, Florin Maxim.
„Cât despre lot, încă mai aşteptăm doi jucători, care ni se vor alătura zilele acestea sau în cantonament, nu vreau să avem un lot stufos, aşa am procedat de fiecare dată, în momentul în care ai prea mulţi jucători nu prea ai timp să le oferi spaţiu, dacă pot spune aşa. Am fost adeptul unui grup care să joace mai multe minute şi aşa vom face şi anul acesta. Mai avem nevoie de un fun­daş central de picior drept şi de un un jucător de bandă (winger) eventual, în rest cred că suntem acoperiţi, la cum am gândit noi lucrurile pentru acest sezon”, a mai adăugat tehnicianul echi­pei noastre.
Mai trebuie spus că echipa noastră îşi va afla programul noului sezon pe data de 26 iunie, odată cu stabilirea ţinta­rului Superligii.

Lotul deplasat în Slovenia:
Portari: Codruţ Sandu, Adrian Frăn­culescu
Jucători de câmp: Pedro Albino, Flavius Iacob, Florin Ilie, Antoniu Mano­lache, Alexandru Neacşa, Denis Zanc, Mario Bratu, Ion Cărăruş, Gideon Good­lad, Sérgio Ribeiro, Andrej Fábry, Denis Hrezdac, Muhammed Hayatu, Nicoale Pîrvulescu, Ronaldo Deaconu, Filip Ilie, Renato Espinosa, Ángel Gillard.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Liderul” care turna pe la doi ș-un sfert, pe la toți tablagiii care-i pu­teau garanta…

52 de minute ago

Bulina albă

Channela-Alessia Miloș, elevă din comuna Sântămăria-Orlea Pentru că a fost desemnată și premiată drept „Cel…

54 de minute ago

Bulina neagră

Darius V. din Vulcan, recidivist abia eliberat din penitenciar Pentru că riscă iar să ajungă…

54 de minute ago

Dosarul hoților de motorină s-a prescris

Indivizii înarmați cu bâte și un pistol au terorizat, în toiul nopții, un paznic de…

55 de minute ago

Trăiește toată viața cu vina că și-a ucis fiica și soțul

De teamă că s-a înnorat afară și o să vină o furtună puternică, o hune­doreancă…

56 de minute ago

Medicul din Orăștie, prins că lua șpagă pentru obținerea pensiei de invaliditate, condamnat la 4 ani de închisoare

Doctorul hunedorean profesa pe lângă Casa Județeană de Pensii Sibiu, iar în dosarul instrumentat de…

57 de minute ago