Sporuri ilegale la primării şi consiliul judeţean

Carmen Cosman

Curtea de Conturi Hunedoara a fost dată, din nou, în judecată de mai multe primării hunedorene, care au continuat să acorde salariaţilor diferite sporuri, chiar dacă şi cu un an în urmă li s-a explicat că sunt ilegale.
În aceste condiţii, edilii au fost puşi să recupereze sumele plătite ca sporuri către funcţionarii publici. Se pare că a devenit o obişnuinţă, ca administraţiile publice hunedorene să meargă la limita legii în privinţa sporurilor acordate angajaţilor. Pentru a-şi păstra facilităţile fiscale, ele dau în judecată Curtea de Conturi, care descoperă neregulile. Lună de lună, funcţionarii hunedoreni au încasat sporuri de antenă, de dispozitiv, calculator sau chiar de penibilitate. S-au primit asemenea sporuri, deşi legislaţia în vigoare limitează clar suplimentele salariale care pot fi acordate. Şi, nu este vorba doar despre primăriile de municipii sau de oraş, ci şi de cele de comună.

Procesele, de regulă, pierdute
Neregulile au fost descoperite, şi de această dată,în urma acţiunilor de control efectuate de Curtea de Conturi Hunedoara, însă, în loc să dea banii înapoi, administraţiile publice locale au dat în judecată instituţia de control financiar, chiar dacă aceste cauze sunt, de cele mai multe ori, pierdute. Astfel, la Tribunalul Hunedoara se va judeca astăzi primul termen al procesului intentat de Primăria Boşorod, care contestă rezultatele acţiunii de control. Alte dosare similare, ale primăriilor Ghelari, Băniţa, Beriu, Densuş, Dobra sau Lăpugiu de Jos, au fost transferate la Curtea de Apel Alba Iulia, după ce magistraţii Tribunalului Hunedoara şi-au declinat competenţa în acest caz. „Ne aflăm în proces cu Curtea de Conturi pentru sporurile acordate. Este vorba de sporurile de vechime, de calculator sau cel de dispozitiv”, a declarat primarul din Băniţa, Ionel Burlec. În total, suma pe care trebuie să o recupereze administraţia locală de aici este de aproximativ 50.000 de lei, în condiţiile în care Primăria are numai şapte funcţionari angajaţi.

Banii pentru haine şi hrană, înapoi
Acţiunile din instanţă de acum se adaugă celor de anul trecut, când mai toate entităţile la care s-au descoperit nereguli au contestat procesele verbale în instanţă. Unele dintre cauze se află şi acum pe rolul instanţelor de judecată, în căile de atac. Şi reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara au fost prinşi pe picior greşit. Potrivit raportului Curţii de Conturi, angajaţii CJ Hunedoara au primit în 2009 bani pentru haine şi hrană, în baza prevederilor din contractul colectiv de muncă. Fiecare angajat a beneficiat de 500 de lei trimestrial pentru haine şi 100 de lei lunar pentru hrană, numai că reprezentanţii Curţii de Conturi Hunedoara au stabilit că banii s-au acordat ilegal şi au decis că sumele trebuie recuperate în termen de trei ani. Măsură a fost contestată, dar instituţia de control a trimis o încheiere prin care contestaţia era respinsă.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Asta da! economie de piata, inventata de bugetarii nostri.
    Au gasit o metoda prin care se imprumuta de la stat, fara dobinda !!!
    Asta este reteta :Primarii si alti presedinti de consilii judetene acorda prime sporuri si alte gaselnite salariale , pe care Curtea de conturi le califica ilegale, dupa care vine restituirea lor in rate si fara dobinda !!! Banii de la buget sa traiasca!!!
    S-auzim numai de bine!

Recent Posts

PSD Hunedoara: Astăzi s-a văzut cine este de partea Hunedoarei și cine a întors spatele minerilor

Camera Deputaților a adoptat ieri, în calitate de Cameră decizională, proiectul de lege care modifică…

21 de ore ago

Încet, încet, revenim la normal

Cadastrul din România a fost „îngenun­cheat”, în urma unui atac cibernetic din data de 14…

21 de ore ago

BULINA ALBĂ

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a reușit ceea ce alții spuneau că este…

23 de ore ago

GURA LUMII

Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj din zonă a ajuns de râsul colegilor, după…

23 de ore ago

Sunteţi aşteptaţi pe pista de biciclete din Zam. E funcţională şi promite o drumeţie plăcută

Magdalena Șerban Construirea de piste de biciclete în mediul rural reprezintă o oportu­ni­tate de dezvoltare…

23 de ore ago