Tinerii atleţi hunedoreni participanţi la ediţia din acest an a întrecerilor Campionatelor Naţionale Şcolare, care s-au desfăşurat pe pista Stadionului „Lia Manoliu“ din Bucureşti, s-au întors acasă cu cinci medalii, pe care le-au cucerit la mare luptă.
Mihai Lazăr a reuşit o frumoasă performanţă, clasându-se pe locul secund în proba de 400 metri, el fiind înregistrat cu timpul de 49.45, cu care a câştigat medalia de argint şi titlul de vicecampion naţional pe această distanţă. O altă medalie de argint a fost cucerită de ştafeta feminină de 4 x 400 m a clubului hunedorean, alcătuită din Sarah Scurtu, Mădălina Maria Radu, Petrina Pivniceru şi Andrada Ghiaţă, care a fost înregistrată la final cu timpul de 4.11.19.
Medalii de bronz a cucerit ştafeta feminină de 4 x 100 metri, alcătuită din Denisa Tibichi, Andrada Ghiaţă, Sarah Scurtu şi Petrina Pivniceru, timpul înregistrat fiind de 50.43, şi ştafeta masculină 4 x 400 metri, alcătuită din Sebastian Duca, Sebastian Bolboacă, Mihai Huţanu şi Mihai Lazăr, timpul băieţilor fiind de 3:27.93.
Ultima medalie de bronz a fost obţinută de Alexandru Huţanu în proba de 3.000 metri, el fiind înregistrat cu timpul de 9:07.62 pe această distanţă. Felicitări tinerilor sportivi şi antrenorilor de la clubul hunedorean.
Borfașule, dă banii înapoi! Apelativul devenit oarecum consacrat se aude tot mai des după un…
Prof. Robert Humel din Petroșani, apreciat artist plastic Pentru că a fost ales președinte al…
Nicolae P., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un…
Hunedoreanul Gheorghe Barbu, din comuna Peștișu Mic, sat Mănerău, a fost găsit de cei de…
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24…