Categories: Comunitate

Spitalul Judeţean tratează peste 23.000 de pacienţi anual

Magdalena Şerban

Noul contract cu Casa de Sănătate a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva (SJU) nu a suferit mari schimbări, comparativ cu cel parafat în anul precedent. Singurele alocări diferenţiate s-au făcut la partea de spitalizare de zi.

„Este aproximativ la acelaşi nivel cu cel din 2014. Am pierdut puţin la partea de internări de zi, dar am câştigat la spitalizarea continuă. Anul trecut am reuşit să diminuăm durata medie de spitalizare de la 7,3 la 7,03, indicatorul generând o uşoară creştere a alocărilor din 2015. Însă, una nesemnificativă. Avem un număr de 19.500 de cazuri de spitalizare decontate de Casă, deşi unitatea noastră rezolvă în jur la 23.500 de cazuri pe an. Asta înseamnă că circa 4.000 de cazuri sunt susţinute din fonduri proprii, deci, fără decontarea serviciilor medicale prestate. Anul trecut, cazurile rezolvate peste contract au costat spitalul în jur la 5.700.000 de lei, bani pe care i-am asigurat fără să ne mai vină înapoi”, a arătat Călin Laza (foto), managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva. Pe de altă parte, acesta a mai spus că adresabilitatea instituţiei a crescut, fiind preluate foarte multe cazuri de la spitalele orăşeneşti şi municipale. De asemenea, luând amploare tranzitul datorat autostrăzii, au sporit şi accidentele rutiere. Astfel, în 2014, peste 700 de pacienţi din ţară au călcat pragul SJU Deva, serviciile medicale prestate pentru aceştia fiind în cuantum de 1.600.000 de lei. Totodată, vizita în judeţ a unor români stabiliţi în alte ţări precum  Australia, SUA, Franţa, Italia sau Spania a însemnat alte peste 100 de solicitări. Mai trebuie spus că devenii reprezintă un procent de doar 40 la sută din cazurile rezolvate de Spitalul Judeţean de Urgenţă, timp de un an.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

15 ore ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

15 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

15 ore ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

15 ore ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

15 ore ago

Femeie sechestrată timp de zece zile pentru a trece un garaj pe numele concubinului său

Un bărbat de 38 de ani, din mu­nicipiul Vulcan, a fost reţinut de poliţişti, fiind…

15 ore ago