Categories: Comunitate

Spitalul din Orăştie supravieţuieşte, nu trăieşte

Spitalele mici din România par să tragă încă un semnal de alarmă asupra situaţiei problematice cu care se confruntă, din lipsa fondurilor. Contractele cu Casa de Sănătate s-au redus, iar speranţele în mai bine mor încet şi ele. Unitatea medicală din Orăştie se aliniază instituţiilor medicale care strâng cureaua la maximum.
„Avem servicii medicale prestate, dar nedecontate, din cauza depăşirii bugetului contractat cu Casa. Pot spune că lunar, se depăşeşte cu peste 10 procente suma alocată. Nu putem să limităm aceste servicii, pentru că ar însemna să sfidăm bolnavii, ceea ce nu este permis nici profesional, cât mai ales, uman. Practic, contractul cu Casa nu este o negociere propriu-zisă, suntem întrebaţi simbolic, pentru că oricum, nu se ţine cont de părerea noastră, ci ni se spune ce şi cât se poate oferi. În decembrie, spre exemplu, am avut bolnavi cuprinşi în buget, dar am oferit servicii medicale unui număr de 457. Nici la capitolul urgenţe nu stăm mai bine, pentru că avem contractate doar 600 de cazuri, dar noi deservim în jur de 1.000 de bolnavi, pe lună. Plus că niciodată nu am exagerat cu necesităţile, ci ne-am pliat pe strictul necesar, adică nu am achiziţionat medicamente scumpe, ci doar uzuale. Anul trecut, am avut contractate 123 de paturi şi din câte ştiu, nu se va reduce numărul de paturi în 2013, în rândul spitalelor din judeţ”, a spus medicul Dan Mihail Sechi (foto), managerul Spitalului Municipal Orăştie.
Neajunsurile financiare supără rău furnizorii spitalului, însă realitatea este că la Orăştie, nu au existat bani nici măcar pentru plata utilităţilor, în ultimele două luni ale anului trecut. “La finele lui 2012, am primit un ajutor bănesc important de la Primăria Orăştie, fiindu-ne plătite utilităţile pe două luni, acest lucru constituind un colac de salvare. Bani nu sunt, însă ne zbatem să facem rost. Ne dorim ca odată cu deschiderea noii linii de finanţare europeană din 2014, să depunem un proiect de reabilitare a corpului de clădire a spitalului”, a mai precizat managerul. (M. Şerban)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că o duduie de la o primărie importantă nu se…

43 de minute ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că echipa sa a debutat spectaculos în Superliga, câștigând…

43 de minute ago

Bulina neagră

Silviu T., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată pentru violarea unui…

44 de minute ago

Doi bărbaţi din Arad, reţinuţi pentru şantaj

Doi indivizi din judeţul Arad au fost reţinuţi de poliţiştii din Brad, fiind acuzaţi de…

46 de minute ago

BĂRBAT REȚINUT DUPĂ CE AR FI ÎNCĂLCAT UN ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU EMIS DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au intervenit într-un caz de violență domestică: un bărbat…

48 de minute ago

Au implantat aproape 200 de dispozitive cardiace extrase de la cadavre și sunt judecați acum de Parchetul General

Doi medici sunt acuzați de fapte grave, în urma unei anchete a Parchetului General care…

48 de minute ago