Categories: Actualitate

Spitalul din Orãştie are prieteni de nãdejde

Magdalena Şerban

La final de an, spitalul din oraşul Paliei nu-şi face bilanţul, ci se gândeşte la perspective. Şi se bucură, cu fiecare suflet şi trup tratate, cu fiecare durere alinată sau eliminată. Chiar dacă el are propriile dureri.
 

„Colaborarea cu olandezii ne face mai puternici“
Reprezentanţii spitalului olandez „Albert Schwitzer“, care au vizitat acum câteva luni Spitalul Municipal din Orăştie, pentru o mai bună cunoaştere a nevoilor acestuia, se ţin de cuvânt, aşa cum au obişnuit, de fiecare dată. Doar timpul se împotriveşte, aparatele medicale care vor să le doneze instituţiei fiind foarte greu, chiar imposibil de transportat pe o vreme dificilă de iarnă. „În urma vizitei făcute, olandezii ne-au realizat o «radiografie» reală a instituţiei şi au întocmit un necesar, sub formă de aparatură şi ustensile medicale, menite să pună pansament pe durerile noastre. Ne sunt de mare ajutor şi le mulţumim din suflet, pentru tot ceea ce au făcut şi fac pentru noi. Sperăm să reuşim, vreodată, să le întoarcem acest bine”, spune managerul unităţii sanitare, medicul primar chirurg Dan Mihail Sechi.
La rândul său, primarul municipiului Orăştie, Alexandru Munteanu, este foarte încântat de relaţiile consolidate cu partenerii olandezi. „Protocolul de colaborare pe care l-am semnat anul acesta constituie o dovadă clară că relaţiile municipiului Orăştie cu oraşul Sliedrecht din Olanda sunt mai strânse ca niciodată şi vrem să le menţinem la acest nivel. Nişte adevăraţi prieteni se găsesc greu, iar oamenii cu suflet mare ca aceştia sunt extrem de preţioşi“, spune edilul.

Monitorizare pentru siguranţă
Odată cu montarea unei noi centrale telefonice şi trecerea la un plan tarifar mai avantajos, va fi implementat, la cererea reprezentanţilor poliţiei, şi un sistem de monitorizare video, menit să supravegheze compartimentul de urgenţe, toate intrările, poarta şi uşa din spate a spitalului. „Pentru monitorizarea unităţii medicale, s-a decis să apelăm la această formă de supraveghere, astfel încât, pacienţii să aibă nu doar siguranţa actului medical, ci şi siguranţa protejării de eventualele incidente. Am semnat contractul, iar termenul de execuţie este 60 de zile. Noi sperăm să se materializeze cât mai curând”,  afirmă Dan Mihail Sechi.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

8 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

8 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

9 ore ago

INSEMEX, prezent la evenimentul european „Clean Energy, Restored Lands: The Path Forward for Coal Regions”, ce a avut loc în Germania

Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Na­țional de Cercetare-Dezvoltare pen­tru Securitate Minieră și Pro­tec­ție…

9 ore ago

Lecția de la Deva: Investiție de 2,5 milioane de lei, finalizată în timp record pentru siguranța pacienților de la Spitalul județean

Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…

9 ore ago

Drumul spre Stațiunea Râușor prinde contur: Investiție de 6,8 milioane de lei pentru modernizarea DJ 686

Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…

9 ore ago