Categories: Comunitate

Bilanţ pozitiv la spitalul din Orăştie

Magdalena Şerban

Anul 2011 a însemnat pentru Spitalul Municipal Orăştie atât veşti proaste – reduceri de personal şi de paturi, cât şi lucruri bune – concretizarea unor proiecte de investiţii ce au ca scop reducerea costurilor la utilităţi şi îmbunătăţirea actului medical.

Căldură „verde” cu bani puţini
La capitolul aşa DA, unitatea sanitară din oraşul Paliei, alături de primărie, a obţinut finanţare prin Programul Grupului Rompetrol „Împreună pentru fiecare” (44.361 lei), putând în acest fel, să implementeze proiectul „Energie verde pentru apă caldă la Spitalul Municipal Orăştie”, ce a fost finalizat de curând. „Am modernizat sistemul de producere a apei calde, prin montarea de panouri solare, în scopul reducerii cheltuielilor, astfel încât să se permită realocarea banilor economisiţi, pentru medicamente şi obiecte sanitare, destinate celor aproximativ 6.000 de pacienţi internaţi anual la noi, respectiv 11.000 de cazuri venite prin Compartimentul de Primire Urgenţe. Totodată, s-au redus considerabil şi noxele degajate în atmosferă”, a declarat medicul chirurg Dan Mihail Sechi (foto), managerul Spitalului Municipal Orăştie.

Ambulatoriu modern, după 25 de ani
„Ceea ce ne mai bucură este finanţarea proiectului de recondiţionare a ambulatoriului, lucrare cuprinsă într-un program pe fonduri externe. Urmează să o demarăm, acum, aflându-se în stadiul de licitaţie pentru achiziţii. Va fi reabilitată vechea clădire, se va mansarda (acolo urmează să fie mutată şi partea administrativă) şi bineînţeles, vom beneficia de aparatură nouă, performantă. După două decenii şi jumătate, ambulatoriul nu mai era ce a fost odată. Este un proiect în care primăria ne-a fost şi ne este aproape, ca de fiecare dată, lucru pentru care doresc să le mulţumesc edililor noştri”, a mai spus doctorul Sechi.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește că un personaj controversat, cunoscut mai degrabă pentru pumnii săi grei decât pentru…

10 ore ago

Bulina albă

Alexandru Ryan Slusariuc din Lupeni, elev al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” Pentru inițiativa de a…

10 ore ago

Bulina neagră

Daniela B., din Petroșani Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de lovire…

10 ore ago

Mărturia cutremurătoare a unui tată din Hunedoara: Și-a denunțat fiul la poliție ca să-i salveze viața. Tânărul a fost condamnat la închisoare

Un tânăr de 23 de ani din județul Hu­nedoara, sudor de profesie și fără an­te­cedente…

10 ore ago

Percheziții în Hunedoara: Trei suspecți vizați într-un dosar de furt și tăinuire de bunuri arheologice din patrimoniul național

Polițiștii din cadrul Serviciului de In­vestigații Criminale desfășoară o amplă operațiune pe raza județului Hune­doa­ra.…

10 ore ago

Vigilent și în timpul liber: Un polițist din Orăștie a prins pe stradă un tâlhar periculos

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, bănuit de comiterea unei tâlhării ca­lificate într-un…

11 ore ago