Categories: Comunitate

Spitalul din Hunedoara, din nou în prima poziţie


Magdalena Șerban
Recent, echipa Spitalului Municipal “Dr. Alexandru Simionescu“ Hunedoara a fost completată cu doctorul Marius Manda, un tânăr chirurg specializat în chirurgie vasculară, ramură atât de căutată nu doar la nivel de județ, ci în mai multe zone ale țării. Medicul a ales să vină în sprijinul celor care suferă de afecțiuni din acest spectru medical, spunând pas posibilelor oferte externe.

În sfârșit, chirurgie vasculară în sistemul sanitar public!
De ani mulţi, bolnavii din județ care aveau nevoie de intervenții ce țin de chirurgia vasculară erau nevoiți să ape­leze la clinicile private pentru a se trata. Acum, aceşti pacienți se pot trata la spitalul din Hunedoara. Medicul Marius Manda (stânga) s-a născut la Râmnicu Vâlcea, a urmat Facultatea și rezidenția­tul la Timișoara, apoi a avut colaborări cu sistemul de Sănătate privat, dar și public, din vestul țării.
„Chirurgia vasculară este disciplina chirurgicală ce tratează bolile arterelor, venelor, a vaselor localizate la nivelul piep­tului, mâinilor si picioarelor – arte­relor gâtului, a aortei abdominale, a vene­le varicoase superficiale și mai tratează venele profunde ale membrelor. De asemenea, medicii specialiști în chirurgie vasculară pot să repare sau să trateze arterele îngustate (stenozate) sau înfun­date (ocluzionate) de excesul de coles­terol depus pe pereții acestora. Tratăm, totodată, vase dilatate anormal (anevris­me și tromboză ce afectează venele și arterele)”, a detaliat dr. Marius Manda. Legat de profilul pacientului vascular, acesta a precizat că bolile arteriale periferice și patologia specifică chirurgiei vasculare apar adesea la ”pacienții de vârsta înaintată, de peste 65 de ani ori mai mult, iar pacienții cu vârsta între 50 – 65 de ani prezintă multiplii factori de risc precum istoricul de fumat, diabetul zaharat, hipercolesterolemie/hipertrigli­ce­ridemie, hipertensiune arterială ori factori familiali sau factori de risc ere­ditari pentru boala arterială periferică. Prin urmare, devine esențial comporta­men­tul zilnic, conturat prin ce mâncăm, câtă mișcare facem și chiar cum gândim”.

Motivat de pierderea unui om drag
”Am ales chirurgia vasculară după ce o persoană dragă mie, ce a suferit o is­chemie acută la nivelul ambelor membre inferioare, a murit. Patologia nu a fost recunoscută la timp și, din nefericire am pierdut acel om drag. (…) Obiectivul meu este ca viețile acelor oameni ce dezvoltă astfel de patologii să nu se mai piardă prematur(…)”, a motivat tânărul chirurg vascular. Dat fiind faptul că zona de cercetare, în tandem cu teh­nologia, au o evo­luție dinamică, tehnicile medicale actuale tind spre proceduri minim-inva­zive, acesta constituind un avantaj major pentru pacient. ”De depar­te se poate constata că în chirurgia vas­culară tehni­cile de chirurgie endovas­culară sunt mi­nim invazive și oferă po­sibilitatea de a se interveni pe un număr mare de patologii vaculare. Acestea se caracterizează prin accesarea sistemului circulator printr-o puncție cu ajutorul unui ac la nivelul anu­mitor vase sangvine, iar prin intermediul acestor porți de intrare se poate naviga în interiorul vaselor arteriale sau venoase, putându-se trata la diferite niveluri diversele probleme. Cazurile pot fi tratate prin dilatări succesive ori prin montarea de stenturi”, a mai adăugat doctorul.

Într-o permanentă dezvoltare
„Rămânem consecvenți politicilor noastre de dezvoltare a spitalului, politici care presupun acțiune în două sensuri: primul ține de resursa umană (medici și personal medical – dedicați) și al doilea înseamnă aparatură medicală perfor­mantă, de ultimă generație. Prin adu­cerea doctorului Marius Manda reușim să diversificăm, în continuare, gama de servicii medicale oferite pacienților și să mărim adresabilitatea instituției noas­tre”, a declarat ­Radu Budae (foto dreapta), managerul unității medicale.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

20 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

20 de ore ago