Spitalul din Deva funcţioneazã la limita de avarie

Nicolle Ebner

În Spitalul Judeţean Deva, există un mare deficit de medici şi asistenţi, unele secţii funcţionând cu limita minimă de personal. Din acest motiv, nu se justifică disponibilizări în rândul personalului medical, în schimb, va fi reorganizat personalul administrativ.

„Trebuie să mai angajăm 20 de asistente şi infirmiere”

„Voi realiza o restructurare la personalul administrativ din cadrul Spitalului Judeţean Deva, însă, numărul celor care vor fi concediaţi va fi cunoscut la sfârşitul lunii, când se va cunoaşte şi adevărata situaţie financiară a spitalului”, a declarat Silviu Didilescu, managerul interimar al Spitalului Judeţean Deva. Pe de altă parte, Didilescu are o mare problemă, din cauza deficitului de personal medical, motiv pentru care unele secţii funcţionează în sistem de gardă „non-stop”. „Am secţii de chirurgie care funcţionează cu un număr minim de asistente şi medici. La ATI (anestezie şi terapie intensivă), sunt doar patru medici, care sunt în permanenţă de gardă, pentru că nu are cine să-i schimbe după orele de lucru. Aştept ca ministerul să deblocheze posturile şi să pot face angajări. Avem nevoie urgentă de cel puţin încă un medic pe secţia ATI”, menţionează managerul Spitalului Judeţean. Silviu Didilescu afirmă că, din punct de vedere al personalului necesar, cererile şefilor de secţii au fost de bun simţ. „Mi-au cerut ba un post de infirmieră, ba unul de asistentă. În total, la nivelul spitalului, ar mai fi nevoie de 20 de asistente şi infirmiere, ca să-şi poată lua şi medicii liber, câteva ore”, a mai declarat Didilescu.

Se pare că, din punct de vedere al personalului medical, Spitalul Judeţean va funcţiona, în continuare, la limita de avarie, deoarece, potrivit declaraţiilor făcute de ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, doar din 2011 se va lua în calcul deblocarea de posturi de medici.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

UN GEST DE ONESTITATE CARE MERITĂ APRECIAT – EXEMPLU DE SPIRIT CIVIC ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…

o zi ago

Bloc operator adus la standarde europene, în Secţia Ortopedie a spitalului din Hunedoara

Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…

o zi ago

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

2 zile ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

2 zile ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

2 zile ago