„Am avut în vedere, pentru acest prim trimestru din anul curent, achiziţionarea unui Holter EKG, pentru secţia de Cardiologie. A fost o investiţie de aproximativ 13.000 de lei şi am intrat în posesia sa, de curând”, arată Laurenţiu Verdeş, directorul financiar-contabil al Spitalului Municipal Brad. La rândul lui, managerul unităţii, Florin Jurca, a afirmat că „mai există liste de aşteptare pentru noi investiţii, însă ele sunt prioritizate în funcţie de cât ne permite bugetul. Încercăm să rezolvăm ceea ce e o urgenţă investiţională”, arată managerul spitalului brădean. (M.Şerban)
Borfașule, dă banii înapoi! Apelativul devenit oarecum consacrat se aude tot mai des după un…
Prof. Robert Humel din Petroșani, apreciat artist plastic Pentru că a fost ales președinte al…
Nicolae P., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un…
Hunedoreanul Gheorghe Barbu, din comuna Peștișu Mic, sat Mănerău, a fost găsit de cei de…
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24…