Categories: Comunitate

Spectacol cu „Parfum de romanţă”, la Deva

Magdalena Șerban

Duminică, de la ora 17:00, sunteți așteptați la Teatrul de Artă din Deva, unde va avea loc spectacolul “Parfum de romanţă”, ce îi are ca protagoniști pe îndrăgiţi interpreţi de romanţe şi de muzică populară. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Hunedoara, prin Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Hunedoara.

Emoția nu are vârstă
Romanța românească reprezintă un univers aparte, în care regăsim un întreg complex de stări afective, fiind con­si­derată de specialiştii din domeniul drept unul dintre cele mai vechi subgenuri de muzică uşoară. Începând cu textele unor mari poeți precum Eminescu, Alecsandri, Coşbuc sau Octavian Goga, de-a lungul vremurilor, iubirea tinereas­că, extazul și melancolia au fost cântate în cele mai frumoase acorduri lirice. În acest context, pe scena deveană vor urca Traian Jurchelea, Vasile Repede, Mariana Deac, Rodica Pop Seling, Cristian Fodor și Bogdan Toma. Acom­pa­niază orchestra Ansamblului Pr­o­fe­sio­­nist Drăgan Muntean (dirijor prof. George Cîlțea). Prezentarea îi revine Danielei Băcilă. „Ne dorim ca spectatorii să se bucure de creaţiile clasice ale ge­nului. Romanţa rămâne un cântec de odinioară a cărui poveste fascinează me­reu. De altfel, este un gen de o ines­ti­mabilă valoare mu­zicală, estetică, afectivă și cultu­rală, iar readu­ce­rea sa în atenția publicului veteran, dar și a celui tânăr este o datorie față de patrimoniul cul­tural românesc. Sunt convins că foarte mulți hunedoreni nu rămân indiferenți în fața unor astfel de recitaluri, de aceea vă așteptăm cu mare drag să luați parte la o manifestare artistică numai bună pentru un anotimp al emoțiilor și al culorilor“, a spus Ciprian Roman (foto), managerul Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Hunedoara. De precizat că invitațiile pot fi ridicate de la agenția Teatrului de Artă din Deva.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie dă con­ce­dii medicale cum do­rește inimioara ei. Zvo­nerii au…

18 ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok Băneasă, inventator Pentru că toate cele şase invenţii şi programe ale Academiei Inventcor…

18 ore ago

Bulina neagră

R.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

18 ore ago

Proxenet din Petroșani – în pușcărie pentru că n-a achitat daunele victimelor

Individul aflat în Penitenciarul Deva a fost condamnat de către o instanță din Alba Iulia…

18 ore ago

Parteneriat între Hunedoara și China

Ieri, într-o superbă zi de toamnă, cu lumina blândă a soarelui și un cer senin,…

18 ore ago

Au găsit o grenadă

Ieri, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, echipajul pirotehnic din cadrul…

18 ore ago