Categories: Comunitate

Bani pentru bursele elevilor

Peste 880.000 lei au intrat, ieri, în conturile unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Deva pentru plata burselor de merit, studiu şi sociale ale elevilor, aferente lunilor septembrie şi octombrie, a informat Primăria.

Câți bani au fost
alocați până acum
În fiecare lună din anul şcolar 2022-2023 vor fi acordate burse şcolare unui număr de aproximativ 2.500 de elevi. Criteriile de acordare a burselor se stabilesc anual, în cadrul consiliilor de administraţie ale unităţilor de învă­ţă­mânt, în limitele fondurilor repar­ti­zate şi în raport cu integralitatea efec­tu­ă­rii de către elevi a activităţilor şco­lare.
„Educaţia reprezintă o prioritate cheie pentru Primăria municipiului Deva. Anul acesta, Primăria investeşte o sumă record în educaţie: 15,68 mili­oane euro, aproximativ 20 la sută din totalul bugetului pe acest an, faţă de anul 2021, când au fost alocaţi 10,14 milioane euro, şi anul 2020, când au fost alocaţi 6,67 milioane de euro”, a declarat primarul Florin Oancea.
Banii sunt prevăzuţi pentru investiţii în infrastructură, reparaţii curente, bur­se şcolare, transport pentru elevi, pro­grame şi politici publice educaţionale.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele prin târg că un personaj destul de cunoscut de pe la noi…

12 ore ago

Bulina neagră

S.A., din municipiul Deva Pentru că a fost prins că a încălcat ordinul de protecție,…

12 ore ago

Bulina albă

Alexandru Ioan Rusan, elev la Colegiul Naţional “Decebal” din Deva Pentru că s-a numărat printre…

12 ore ago

Sorin Grindeanu prezintă planul PSD pentru România: comasarea localităților, desființarea a 100 de instituții și blocarea creșterii taxelor

Președintele Partidului So­cial Democrat (PSD), Sorin Grindea­nu, a detaliat prin­ci­pa­lele direcții strategice pe care formațiunea…

12 ore ago

Furt de curent de aproape 30.000 de lei în Lupeni, rămas fără vinovat: Tribunalul a refuzat să-l pună la plată pe proprietarul imobilului

Un bărbat din municipiul Lupeni a scăpat definitiv de plata unor des­păgubiri de aproape 29.000…

13 ore ago