Apreciaţi pentru experienţa dobândită de-a lungul anilor şi bagajul profesional pe care îl deţin, dr.ing. Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX Petroşani şi totodată preşedinte al Asociaţiei Salvatorilor Minieri şi de Suprafaţă, alături de dr.ing. Daniel Pupăzan, directorul tehnic al aceleiaşi entităţi, au fost invitaţi să participe în luna octombrie la ediţia a treia a Meeting-ului Naţional al Salvatorilor Minieri – Santa Marta (Columbia) pentru a contribui la perfecţionarea salvatorilor minieri din ţara gazdă.
„Vom prezenta la întâlnirea cu grupul de lucru din Columbia două teme individuale. Prima ţine de securitatea minieră şi cuprinde în mod special partea de cercetare şi/sau experienţe în prevenirea şi controlul exploziilor de metan şi praf de cărbune. Cea de-a doua o reprezintă abordarea modelului de pregătire psihologică a salvatorilor minieri în corelaţie cu factorii de mediu. Reuniunea va avea loc în perioada 18-19 octombrie, iar scopul ei este de a pregăti membrii Serviciului Naţional de Salvare Minieră pentru prevenirea accidentelor miniere, respectiv privind standardele de competenţă necesare operaţiunilor de salvare minieră, precum şi pentru a întări relaţiile de colaborare dintre cei care-şi desfăşoară activitatea în acest domeniu. Meeting-ul este organizat de Agenţia Naţională pentru Minerit din Columbia, care, de altfel, va suporta integral şi cheltuielile ocazionate de deplasarea şi cazarea noastră, a invitaţilor. Vreau să mai menţionez că în 2019, Columbia va organiza cea de-a IX-a Conferinţă a Organismului Internaţional de Salvare Minieră – IMRB”, a afirmat dr. ing. George Artur Găman, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – INSEMEX Petroşani.
În ce priveşte renumele adjudecat de institutul din Valea Jiului prin cercetătorii săi, acesta are la bază numeroase medalii de aur, argint şi bronz în domeniul inventicii, dar şi titluri obţinute la saloane de profil din ţară şi din străinătate. Cele mai multe invenţii sunt destinate să salveze vieţile celor care muncesc în medii periculoase. Inclusiv anchetele procurorilor şi ale poliţiştilor din România, în cazul unor dezastre, cum ar fi explozii sau chiar incendii, se bazează foarte mult pe expertizele tehnice întocmite de către specialiştii hunedoreni.
Operatorii aflați în relație contractuală cu Consiliul Județean Hunedoara sunt prezenți cu utilajele în…
Lasă acasă pantofii pentru vreme bună... pe gheață contează aderența, nu stilul! Folosește încălțămintea de…
Pentru misiune au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă și o…
Vorbesc la început de an cârcotașii, dragii de ei, că un personaj de la noi…
Sorin Cimpoca, președintele clubului Corvinul Hunedoara Pentru că, împreună cu antrenorul și jucătorii de la…
V.S., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru traficul de droguri…