Categories: ActualitateFlash

Spargere la Castelul Corvinilor. Hoţii au furat o mică avere

Natalia Bumbac

Castelul Corvinilor din municipiul Hunedoara a fost ţinta hoţilor. Casieria de la intrarea în incinta monumentului istoric a fost golită de bani, o sumă echivalentă cu aproximativ 40.000 de euro. Mica avere a fost furată după ce geamul de la uşa casei de bilete a fost spart, autorul faptei nefiind cunoscut.

Paguba a fost descoperită de către paznicul Castelului. Bărbatul, angajat al firmei de pază Pheonix, a sunat ieri la poliţie în jurul orei 07.00, anunţând şi conducerea firmei de pază despre acest fapt. Poliţiştii, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul Judecătoriei Hunedoara, au deschis dosar penal pentru furt calificat şi încearcă să-i dea de urmă prădătorului. Potrivit comisarului Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, de la faţa locului au fost ridicate probe materiale, fiind întocmită o listă cu suspecţi. Iar, o variantă pe care anchetatorii o iau în calcul este că hoţul ar fi intrat ca vizitator în timpul programului de funcţionare şi a rămas în interior după închiderea Castelului. Apoi, ar fi căutat un moment prielnic pentru a acţiona. Ipoteza anchetatorilor se bazează pe faptul că uşa principală de la intrarea în Castel nu a fost forţată din exterior. Despre modul în care hoţul a plecat cu prada, anchetatorii nu au putut declara nimic, fiind vorba de „date din dosarul de cercetare penală care nu pot fi divulgate”.
Directorul monumentului istoric, Cristian Roman, a ajuns la Castel ieri dimineaţă, la faţa locului fiind deja ajunşi poliţiştii. Acesta susţine că zona în care se află casa de bilete este supravegheată video, aparatura fiind ridicată de către anchetatori. Întrebat unde sunt păstraţi banii din încasări, Cristian Roman a afirmat că în „casa de bilete”, arătând că spaţiul nu este dotat cu un seif. Directorul Castelului a mai spus că paznicul avea un plan de patrulare, iar suma pe care hoţul a furat-o din casierie este de 170.000, fiind vorba de încasările realizate pe o perioadă de patru zile, între 28 aprilie şi 1 mai. Preţurile biletelor de intrare în Castel sunt între cinci şi 30 de lei, în funcţie de vârstă şi ocupaţie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

6 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

6 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

6 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

6 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

6 ore ago

Justiția a eșuat după 9 ani: Dosarul accidentului mortal de la Aeroclubul Deva, închis definitiv prin prescripție

Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…

6 ore ago