Categories: Eveniment

Spărgătorii din noaptea de Revelion, prinşi de poliţişti

Maximilian Gânju
Oana Mihnea

Poliţiştii din municipiul Vulcan au reuşit să-i descopere pe autorii unei spargeri comise la o firmă din centrul Vulcanului, chiar în noaptea de Anul Nou. Hoţii sunt recidivişti şi au fost deja arestaţi pentru alte infracţiuni asemănătoare.

„În data 31.12.2015, în jurul orei 22:20, Poliţia municipiului Vulcan a fost sesizată cu privire la faptul că, în jurul orei 22:10, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie (forţarea uşii de acces), în incinta unei societăţi comerciale situate pe bulevardul Mihai Viteazul, din municipiul Vulcan, de unde au sustras scule electrice de diferite tipuri şi modele, în valoare de aproximativ 2.000 de lei. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Vulcan au identificat prezumtivii autori ai faptei”, a declarat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Este vorba despre Jan Georgel Stan de 41 de ani şi Cristian Constantin Hurezanu, de 36 de ani, ambii din municipiul Vulcan.
Poliţiştii au reuşit să găsească şi bunurile dosite de hoţi, iar prejudiciul a fost recuperat în proporţie de aproximativ 90 la sută. Cei doi recidivişti sunt cercetaţi acum pentru furt calificat şi în acest dosar, iar oamenii legii au informaţii că au mai acţionat şi în alte cauze aflate în lucru la Poliţia Vulcan.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

4 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

4 ore ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

4 ore ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

4 ore ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

4 ore ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

4 ore ago