Categories: EvenimentFlash

Spărgător şi hoţ de maşini la 15 ani

Un tânăr de 15 ani, din Călan, a fost arestat după ce a furat mai multe maşini şi a spart câteva spaţii comerciale. Nu e prima dată când băiatul este acuzat de astfel de infracţiuni.
Nu mai puţin de opt autoturisme a reuşit S.A. să fure în ultimele trei luni, toate de pe raza oraşului Călan. Cum se întâmplă de obicei în astfel de cazuri, minorul conducea maşinile până le golea rezervorul, după care le abandona. De altfel, tânărul a mai spart şi cinci spaţii comerciale – două ABC-uri, două localuri şi un chioşc de ziare, de unde a furat diverse bunuri.
„Băiatul a mai fost prins de poliţişti, tot pentru infracţiuni asemănătoare, însă pentru că este minor, nu a fost arestat. De această dată, însă, obligaţia de a nu părăsi localitatea a fost înlocuită cu arestul preventiv“, a declarat comisarul şef Horia Păcuraru, şeful Poliţiei Călan. În unele din cazuri, băiatul era ajutat şi de alţi complici, de aceea, poliţiştii continuă cercetările, pentru depistarea a încă patru suspecţi. (C. Ghenea)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

8 ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

8 ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

8 ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

8 ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

8 ore ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: după cinci luni de criză și trei eșecuri, urmăm traiectoria trasată pe un drum cu bolovani

Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă pri­mele trei nominalizări succesive pentru…

8 ore ago