Categories: Actualitate

Spărgător de locuinţe, prins şi arestat

Cristina Ghenea

Un bărbat de 35 de ani, din Alba Iulia, a fost arestat, ieri, pentru 29 de zile, după ce în ultima săptămână, a spart mai multe apartamente din Deva şi Orăştie.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Hunedoara, în perioada 27 ianuarie – 2 februarie, Claudiu C., de 35 de ani, a pătruns prin efracţie în mai multe apartamente din Orăştie, de unde a sustras diferite bunuri în valoare totală de peste 4.000 lei. De altfel, miercuri, acesta a spart şi un apartament din Deva, de unde a furat şase telefoane mobile, trei ceasuri bărbăteşti, chei de autoturisme, aparatură video şi parfumuri. „Suspectul se caza în diferite hoteluri sau moteluri din Orăştie, sub falsă identitate, iar în momentul în care a fost prins, avea asupra lui un pistol-machetă, precum şi bunurile furate din apartamentul din Deva. Pentru că fusese plecat din localitate, proprietarul acestui apartament încă nici nu apucase să reclame furtul”, a declarat inspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Acesta a adăugat că există suspiciuni că bărbatul arestat ar mai fi spart şi alte locuinţe, atât pe raza judeţului nostru, cât şi în judeţul Alba.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT DEPISTAT ÎN FLAGRANT DELICT DE POLIȚIȘTI, SUB INFLUENȚA SUSBSTANȚELOR INTERZISE

Polițiștii rutieri din Hunedoara au scos din trafic un șofer depistat la volan sub influența…

37 de secunde ago

O persoană a fost grav rănită în urma unui accident produs în timpul deplasării cu un ATV în localitatea Petrila, zona „Dealul Crucii”.

Evenimentul s-a produs astăzi după amiază, iar pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un edil din zona noas­tră s-a enervat rău după ce la…

15 ore ago

Bulina albă

Nicolas Thomas Philipps, elev la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” din municipiul Hunedoara Pentru că a…

15 ore ago

Bulina neagră

S.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi…

15 ore ago

Tânără din Brad, condamnată pentru o tâlhărie în Hunedoara

Trei ani de închisoare cu sus­pen­dare a primit individa pentru că a jefuit în plină…

15 ore ago