Cristina Ghenea
O femeie de 38 de ani, din Lupeni, a fost arestată, după ce a fost prinsă în flagrant, în timp ce încerca să vândă o jumătate de kilogram de haşiş într-o benzinărie din Petroşani. Drogurile erau aduse din Italia, unde erau procurate de soţul acesteia.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Hunedoara, la sfârşitul anului trecut, cei doi soţi au introdus în ţară mai multe sute de grame de haşiş, pe care l-au comercializat în diferite locaţii din Valea Jiului, iar în ianuarie, au plecat împreună în Italia, pentru a efectua un alt transport. Bărbatul a rămas acolo, în timp ce soţia sa, Claudia Hoca, s-a întors în ţară cu 500 de grame de haşiş. Nici bine nu a ajuns, că a şi încercat să scape de marfă, pentru a se întoarce rapid înapoi în Italia, la soţul ei. Nu a apucat, însă, căci ofiţerii de la Crimă Organizată au prins-o într-o benzinărie din Petroşani, unde, însoţită de sora sa în vârstă de 25 de ani, încerca să vândă cele 500 de grame de haşiş contra unei sume de 4.300 de euro. „A doua zi de la întoarcerea femeii în ţară, am organizat o acţiune în zona unei staţii de carburanţi din municipiul Petroşani, unde aceasta, împreună cu sora sa, a fost prinsă în flagrant în timp ce încerca să comercializeze drogurile“, a declarat inspectorul principal Lucian Năboiu, şeful SCCO Hunedoara.
Claudia Hoca (foto) a fost arestată preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, iar în ceea ce o priveşte pe sora acesteia, cercetările continuă, pentru a se stabili cu exactitate care a fost implicarea sa. De altfel, urmează ca reprezentanţii de la Crimă Organizată să înainteze instanţei propunere de arestare în lipsă, pe numele bărbatului aflat, în prezent, în Italia.
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…