Categories: ActualitateFlash

Educaţie cu dosul palmei

Carmen Cosman

O profesoară  pensionară, care predă la Grupul Şcolar Industrial Minier din Lupeni, este cercetată disciplinar şi s-ar putea să i se interzică să mai intre la ore, după ce a lovit un elev de clasa a IX-a atât de tare, încât acestuia i-a dat sângele pe nas. Nici elevul nu va scăpa cu una cu două, din cauză că întregul scandal a pornit chiar din cauza indisciplinei lui.

Şcoala arde şi directorul face comisii
Dascălul, Maria Pestrea, susţine că i-a dat doar o palmă, dar atât de bine l-a lovit, încât elevului i-a dat sângele pe nas. Directorul instituţiei de învăţământ, Vasile Hodor, spune că, din datele de până acum, totul ar fi pornit după ce elevul a întârziat la ora de Logică, predată de Maria Pestrea. „Din câte am înţeles, l-a ascultat pe elev, nu a ştiut, apoi l-a dat afară din clasă, dar la uşă, acesta ar fi continuat să facă gălăgie“, explică Hodor. Atunci, cadrul didactic s-a enervat şi l-a lovit pe elev. Un alt profesor, de Informatică, a observat, ora următoare, că elevului în curge sânge din nas şi l-a trimis imediat la cabinetul şcolar. Directorul Hodor a precizat că se va constitui o comisie de cercetare a abaterii disciplinare, iar concluziile anchetei interne vor fi prezentate în Consiliul Profesoral. El a mai spus, însă, că exact clasa unde învaţă elevul creează multe probleme şi este cea mai slabă din liceu.

Nu va mai intra la clasă
Inspectorul şcolar general, Alexandru Lăutaru, este mult mai categoric. Lăutaru a precizat ieri că dascălul implicat în incident nu va mai intra la ore. Nici elevul, însă, nu va scăpa prea uşor. Din cauza indisciplinei, riscă să fie exmatriculat pe o perioadă cuprinsă între trei şi cinci zile.
Paradoxal, Maria Pestrea este chiar preşedintele Comisiei de învăţământ, sănătate, familie, activităţi social-culturale şi culte din Consiliul Local Lupeni, unde este consilier din partea PSD.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI AGRESAT UN LOCALNIC ÎN URMA UNUI CONFLICT IZBUCNIT ÎN COMUNA BOȘOROD

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunală Boșorod au dispus măsura reținerii, pentru 24 de…

5 ore ago

I.P.J. HUNEDOARA: RECRUTĂRI PENTRU INSTITUȚIILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT ALE MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE ȘI PENTRU ACADEMIA NAȚIONALĂ DE INFORMAȚII „MIHAI VITEAZUL”

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara desfășoară activități de recrutare și selecție a candidaților pentru admiterea…

5 ore ago

Două accidente cu trotinete în județul Hunedoara: polițiștii recomandă prudență sporită în trafic

Două incidente rutiere, în care au fost implicați minori aflați pe trotinete, au avut loc,…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că un per­sonaj de la noi vine cam băut la…

2 zile ago

Bulina albă

Ovidiu Vlad, primarul orașului Geoagiu Pentru că face tot posibilul să promoveze și să atragă…

2 zile ago