Categories: ActualitateFlash

Şomerii hunedoreni, tot mai mulţi

Nicoleta Popa

Numărul şomerilor din judeţul Hunedoara este în creştere. Astfel, dacă la începutul anului, în evidenţa AJOFM Hunedoara erau aproximativ 15.300 de şomeri, în luna noiembrie, numărul acestora a ajuns la 21.000, dintre care doar 14.000 beneficiază de indemnizaţia respectivă.
Potrivit directorului coordonator al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara, Vasile Iorgovan, domeniile cele mai afectate au fost construcţiile, industria textilă, precum şi industria pielăriei. În ceea ce priveşte lunile următoare, situaţia de pe piaţa muncii hunedorene este sumbră.
„În luna noiembrie, au fost anunţate peste 170 de concedieri colective în construcţii, industria alimentară, precum prelucrarea şi conservarea fructelor. Începutul anului 2010 vine cu un alt val de disponibilizări, astfel că agenţii economici au anunţat deja concedieri colective pentru anul viitor. Pentru perioada decembrie 2009-martie 2010, sunt prevăzute peste 620 de disponibilizări colective”, a declarat Vasile Iorgovan. 

Oferte în special pentru muncitorii necalificaţi
Peste 400 de posturi sunt vacante în judeţ. Cele mai multe dintre acestea sunt destinate persoanelor cu studii medii, îndeosebi în domenii care nu necesită o calificare. Spre exemplu, şomerii pot opta pentru un post de paznic, sudor sau patiser. Locurile de muncă pentru persoanele cu studii superioare rămân o problemă. Tocmai pentru a depăşi această situaţie, directorul AJOFM Hunedoara spune că va încheia contracte de convenţie cu angajatorii din judeţ, care vor angaja absolvenţi de facultate sau şcoli postliceale. Astfel, aceştia vor beneficia de o subvenţie timp de un an, cu obligaţia să angajeze absolvenţi şi să îi menţină cel puţin trei ani de zile. Această subvenţie se referă la faptul că din salariul pe care îl primeşte tânărul angajat, statul va plăti 500 de lei, sumă care reprezintă indicele social de referinţă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Hora Unirii la Biblioteca Județeană

Ziua de 24 ianuarie, ziua  Unirii Principatelor Române, a fost, este și va fi  una…

4 ore ago

Două mandate puse în aplicare într-o singură zi în județul Hunedoara: arestare preventivă și condamnare cu executare

În cursul zilei de ieri, polițiștii au pus în executare două mandate emise de instanțe,…

4 ore ago

Combinatul ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut lui Umbrărescu până la vară

Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor com­binatului, Adunarea…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef din zonă s-a dus pe banii instituției prin tot…

o zi ago

Bulina albă

Florin Cazacu, primarul municipiului Brad Pentru că a făcut un memoriu pentru modificarea prevederilor Codului…

o zi ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată după ce şi-a înjunghiat…

o zi ago