Categories: Sport

Soluţii anti-criză de la „DHS Bike Fest 2010”

Ciprian Marinuţ

Compania DHS Eurosport Deva  le recomandă celor care vor să „depăşească” criza financiară să utilizeze bicicletele din „colecţia 2011”, prezentate ieri la Deva. Noile modele au un plus de calitate şi fiabilitate şi reprezintă o alternativă mai ieftină şi mai sănătoasă la deplasarea cu maşina.

Parada bicicletelor
Reprezentanţii a peste 100 de firme care distribuie produsele DHS Eurosport  în România şi în străinătate au participat, ieri, la Deva, la  „DHS Bike Fest 2010”, pentru a face cunoştinţă cu „colecţia” de modele 2011 a celei mai mari fabrici de biciclete din ţara noastră. Înainte de a studia, admira şi comanda noile tipuri de biciclete, cei peste 300 de invitaţi, între care şi conducerea companiei Prophete GMBH din Germania, au savurat „ghiduşiile” a patru „bikeri”, adevăraţi artişti în acrobaţiile pe bicicletă. „La evenimentul aflat la a III-a ediţie, au fost prezenţi cei mai importanţi clienţi şi distribuitori din România şi străinătate. Au fost premiaţi cei cu performanţele cele mai bune, li s-au prezentat noile strategii de marketing şi vânzare şi noile modele pentru anul 2011”, a spus Nicoleta Vătămanu, PR al DHS Eurosport Deva.  

Calitate şi educaţie
Modelele 2011 ale companiei DHS Eurosport Deva sunt superioare calitativ şi tehnic celor vechi şi au un design atractiv, dar chiar şi aşa, oamenii trebuie educaţi pentru a prefera bicicleta în locul maşinii. „Anul 2010 a fost foarte bun pentru compania noastră, în ciuda crizei financiare, astfel că ne-am permis să investim o cotă importantă din profit pentru creşterea calităţii produselor şi pentru educarea consumatorilor. Tendinţele pieţei arată că unii oameni au înţeles că utilizarea bicicletelor e mai sănătoasă şi mai ieftină decât alte variante de transport. Există deja firme din Bucureşti, care au pus la dispoziţia angajaţilor biciclete în loc de maşini, pentru efectuarea deplasărilor scurte în interes de serviciu. Pentru a dezvolta acest trend, noi vom efectua campanii de educare a clienţilor, pentru a-i determina să aleagă bicicleta şi, implicit, calitatea în viaţa lor”, a spus Yang Xi, vicepreşedinta DHS Eurosport.

A apărut bicicleta pliabilă
Bicicletele marca DHS reprezintă combinaţia perfectă între componente de cea mai bună calitate tehnică, şi roţi futuriste, cadre, culori şi design moderne. „Toate modelele anului 2011 au noutăţi tehnice care îmbunătăţesc calitatea şi fiabilitatea şi au un design atractiv, corespunzător noilor tendinţe. Modelele premium, care au început să fie foarte solicitate au o calitate superioară şi un design futurist. Există şi un nou model de bicicletă pliabilă, respectiv Fordable, care răspunde solicitărilor celor care au de  luptat cu aglomeraţia şi lipsa de spaţiu specifică zonei urbane”, a spus Robert Serestyen, manager regional de vânzări la DHS Eurosport Deva.   
DHS Eurosport face eforturi substanţiale pentru a promova mersul pe bicicletă în România. Drept dovadă, de cinci ani, firma deveană sponsorizează Turul Ciclist al României, precum şi Tricoul Albastru, care are inscripţionat logo-ul DHS, şi care se acordă celui mai bine clasat român.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele pe la colțuri că un per­sonaj interesant a ce­rut ajutor bănesc de…

8 ore ago

Bulina albă

Dorin Gligor, directorul general al APA PROD Pentru că a propus ca tariful la apă…

8 ore ago

Bulina neagră

M.M., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune.

8 ore ago

Dascălul Mihai Petre și o invitație la recitire

La începutul lunii decembrie, Sala de Lectură a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara - Deva,…

8 ore ago

Ciobănaș agresat violent pe pajiștea pe care își pășuna legitim oile

Antonia Dar Un cioban cunoscut de toată lumea pentru cinstea și bunul său simț, din…

8 ore ago