Solidaritate, în numele căror valori…?

De o vreme încoace, premierul Boc vorbeşte de solidaritate în faţa crizei. E adevărat că solidaritatea este uneori soluţia puţin costisitoare, dar cu efecte remarcabile, care permite unei grupări, fie ea şi de dimensiunile unei naţiuni, să depăşească momente grele.
Ceea ce nu ştie poate dl. Boc, dar nu ştiu nici alţi oameni politici care o invocă, este că solidaritatea se cultivă. În sute de ani, zeci de ani, în ani – am luat-o invers, pentru a sublinia că „recoltarea” efectelor solidarităţii este invers proporţională cu perioada de cultivare.
În al Doilea Război Mondial, Churchill le-a spus englezilor aşa: „N-am de oferit decât sânge, trudă, lacrimi şi sudoare“. După război, strângând din dinţi, germanii şi-au reclădit ţara (distrusă, ce-i drept, tot din vina lor…). Şi mai sunt exemple în care solidaritatea a dat măsura valorii unui neam. Chiar la noi – evenimentele din 1989 au fost posibile pe fondul unei cvasi-solidarităţi, determinate mai ales de sărăcie. Nu aveam pe cine invidia – toţi aveau cel mult o Dacie 1300 şi un apartament în chirie de la stat. Lăsam în urmă o viaţă rea, cu speranţa uneia mai bune.
Solidaritatea pare astăzi una din componentele scării de valori care pare foarte şubredă. A fost sistematic distrusă prin chiar faptul că ţara a fost sistematic transformată într-un loc aproximativ, în care regulile erau respectate şi nu prea, tocmai pentru a putea fi permise abuzurile de orice fel.
Discrepanţele sociale majore au redus drastic sentimentul de solidaritate. Demagogia nu a făcut decât să demonstreze că bugetarul cu salariul tăiat nu poate fi solidar cu ministrul care-i cere austeritate, atât timp cât haina ministrului costă cât salariul pe un an al bugetarului, poşeta cât salariul pe trei ani şi aşa mai departe… Nu poţi cere solidaritate după ce ai produs haos în ţară, incitând pe unii împotriva altora, respectiv numindu-i „ciuruiţi” pe cei care nu te-au votat. Şi nu numai că nu mai poţi cere, dar resursele naţiunii sunt nesăbuit secătuite de scandaluri şi lipsa unui orizont. Nu se poate cere solidaritate ignorând o logică minimală, adică aceea conform căreia trebuie să respecţi şi valorile celorlalţi. Împărţind lumea în buni şi răi, dezirabili şi indezirabili, ignorând la nesfârşit faptul că politica înseamnă, printre altele, şi arta compromisului inteligent, s-a reuşit o fractură între diferitele segmente sociale.
Iar noi, românii, şi aşa nu excelam la capitolul solidaritate…