Şoimuş: premierea cuplurilor de aur şi sprijin material pentru cei afectaţi de inundaţii

Magdalena Şerban

Ieri, conducerea administraţiei publice locale din Şoimuş a realizat două acţiuni speciale. Prima a însemnat premierea cuplurilor de aur care au cunoscut bucuria a cinci decenii de căsnicie, iar a doua a re­prezentat oferirea unui sprijin material cetăţenilor afectaţi de calamităţile din iunie.
„În fiecare an, prin astfel de gesturi le ară­tăm aprecierea acelor oameni care se pare că deţin secretul longevităţii unui mariaj. Nu e uşor să treci peste greutăţile vieţii, mai ales când ele sunt la comun, cum de altfel nu e simplu să dobândeşti înţelepciune emoţională. Cu iubire, înţele­gere şi implicare, totul devine posibil. Din partea primăriei şi a consiliului local le-am dăruit un buchet de flori doamnelor, iar fiecare cuplu a primit suma de 500 de lei însoţită de o diplomă. Au fost opt cupluri celebrate în acest an, iar manifestarea s-a ţinut la sediul administrativ, cu respectarea normelor sanitare în vigoare. Încă o dată le urez sănătate, mult bine şi fericire alături de toţi cei dragi lor“, a spus Mihai Gabriel Irimie, primarul din Şoimuş.

Pe de altă parte, deoarece ajutorul de ordin financiar a fost alocat de către gu­vernanţi doar pentru terenurile agricole afec­tate de inundaţii, neincluzând gos­po­dăriile şi anexele populaţiei, la Şoimuş s-a decis să se echilibreze situaţia din bugetul propriu. „În iunie au fost afectate cu pre­cădere satele Păuliş şi Chişcădaga. Apa a intrat în anexe, în beciuri şi chiar în case, lăsând urme şi necaz în rândul acelor familii. Culturile din grădini au fost făcute praf, iar bieţii oameni s-au ales cu munca, nu şi cu roadele. Am ţinut cont de întregul context şi am crezut că este de cuviinţă să le întindem o mână de ajutor. S-au făcut evaluări la faţa locului de către o comisie de la primărie, iar sumele atribuite au fost între 1.200 de lei şi 3.500 de lei, în funcţie de daune. În discuţie sunt 16 familii care au depus cerere pentru a beneficia de despăgubiri. Atunci, dacă ne amintim, a fost rupere de nori între Chişcădaga şi Boholt, Valea Vălişoara şi Râul Căian crescând foarte mult. La Bejan şi Păuliş chiar i-am rugat pe cei care au mai fost inundaţi să se pregătească pentru viitură, evacuând animale, oprind gazul şi curentul etc, măsurile fiind unele de prevenţie. Am intervenit în decolmatări (cu utilajele din dotare), sătenii au fost ajutaţi cu saci cu nisip puşi la intrarea în locuinţe pentru a împiedica pătrunderea apei în casă şi s-a reuşit ca nici un drum să nu rămână blocat“, a spus Mihai Gabriel Irimie, pri­marul comunei Şoimuş.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Umblă vorba prin târg că șeful unei struc­turi de mediu ar fi fost sacrificat din…

4 ore ago

Bulina albă

Antrenorul de tir cu arcul Gigi Pușcă, de la SCO Aninoasa, multiplu campion. Pentru că…

4 ore ago

Bulina neagră

Vasile C., din Vulcan. Pentru că este acuzat că a înșelat 11 persoane și a…

4 ore ago

Curtea de Apel trimite dosarul crimei din Vulcan spre rejudecare

Condamnat la 17 ani de închisoare pentru uciderea unui bătrân cu han­di­cap, criminalul din municipiul…

4 ore ago

Un bărbat din Sibiu, reţinut după ce ar fi distrus geamurile de la uşa sediului PNL Deva

Un bărbat de 43 de ani, din mu­ni­ci­piul Sibiu, a fost reţinut de poliţiştii Biroului…

4 ore ago

Investiții de 1,2 milioane de euro pentru școala din Gurasada

Magdalena Șerban ADR Vest este poarta spre in­ves­tițiile mari pe care administrațiile pu­blice locale au…

4 ore ago