Şoimuş: faptele l-au făcut din nou primar

Magdalena Şerban

Comunitatea din Şoimuş i-a dat votul de încredere pentru încă patru ani aceluiaşi om care a condus primăria timp de două man­date (2012-2020). Liberalul Mihai Gabriel Irimie (foto) a ieşit învingător în lupta elec­torală de duminică cu un procent de 68 la sută, trimiţându-şi adversarii politici la locurile lor.
„În condiţii de pandemie, cu norme sanitare de respectat şi frica de a nu se expune unei posibile infectări cu SARS-COV2, lumea tot a ieşit la urne în număr mare (prezenţă la vot de 65 la sută, din care 68 la sută au optat pentru PNL ca formaţiune politică preferată). Cred că nu doar în mediul rural, ci şi în cel urban se alege omul, abia mai apoi contând apar­te­nenţa politică a candidatului. Mă bucur foarte mult de procentajul obţinut, pentru mine semnificând certitudinea că ceea ce am făcut până acum pentru comunitate a fost foarte bine, iar proiectele începute trebuie neapărat con­tinuate şi finalizate. În componenţa Con­siliului Local avem 9 reprezentanţi ai PNL, trei de la PSD-ALDE şi unul de la PRO România. Indiscutabil viceprimarul comunei va rămâne Dorin Andrei Lugojan, cel cu care am făcut echipă şi până acum “, a afirmat Mihai Gabriel Irimie, primarul reales la Şoimuş.
Acesta a ţinut să le amintească cetăţenilor faptul că se va miza în continuare pe atra­ge­rea cât mai multor fonduri europene şi pe banii obţinuţi pe axe guvernamantale, obiec­ti­vele investiţionale vizate fiind unele majore.
„Prioritare sunt utilităţile, aici intrând apa, canalizarea şi gazul metan. Toate aceste re­ţele trebuie finalizate. La fel de importantă e partea de infrastructură rutieră, a cărei modernizare trebuie dusă la bun sfârşit. Bine­înţeles, de actualitate sunt construirea unui bloc ANL, respectiv o sală de sport modernă – a căror documentaţii aferente au fost depuse deja la Compania Naţională de Investiţii (CNI), plus asociaţia agricolă (Agro Şoimuş) ce va fi pusă în circuit de la anul. Cu ajutorul acestei entităţi nou înfiinţate dorim să oferim o mână de ajutor producătorilor agricoli şi fermierilor din comună, cu precădere pentru a le asigura o piaţă de desfacere, de a-i pune în contact cu po­sibilii consumatori/clienţi şi pentru a le faci­lita accesarea unor finanţări europene menite să le dezvolte micile afaceri. Va exista şi un por­tal dedicat, unde vor fi întâlnite cererea cu oferta, în vederea creării unei platforme online de comercializare“, a mai precizat Mihai Gabriel Irimie, care a subliniat că va fi primarul tuturor, şi a celor care l-au votat, dar şi a celor care au ales să pună ştampila pe alt com­petitor. Ba mai mult, dă asigurări că nu re­nunţă la dezvoltarea egală a satelor apar­ţi­nă­toare şi la drepturi egale oferite cetăţenilor.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

20 de ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

20 de ore ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

20 de ore ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

20 de ore ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

20 de ore ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

20 de ore ago