Categories: Actualitate

Şoferul băut care a făcut praf patru maşini, executat silit

Maximilian Gânju

Ciprian Eugen Iedlicică (foto) şi-a făcut o adevărată pasiune din a conduce autoturismele pe drumurile din Valea Jiului, deşi nu are permis de conducere. Şi chiar dacă a fost la un pas de puşcărie din acest motiv, tot nu s-a cuminţit.
Iedlicică a produs un teribil accident rutier în centrul Petroşaniului. S-a îmbătat la un local şi a reuşit să pună mâna pe cheile autoturismului unui amic, ca mai apoi să plece la plimbare pe principalul bulevard al localităţii. Din cauză că era băut şi nici nu avea permis, în apropierea Primăriei Petroşani a pierdut controlul maşinii şi a tamponat trei vehicule. Două femei aflate într-o maşină au fost rănite şi au avut nevoie de ajutorul medicilor. Acum, Spitalul de Urgenţă Petroşani vrea să-şi recupereze de la vinovat cheltuielile cu spitalizarea a celor două victime. Unitatea medicală a primit acceptul Judecătoriei Petroşani şi a trecut la executarea silită a bărbatului.
Iedlicică a fost condamnat pentru fapta sa la închisoare cu suspendare, însă chiar dacă a fost la un pas de celulă, tot nu s-a cuminţit. Astfel, tânărul a fost trimis din nou în judecată la începutul acestui an, tot pentru conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a avea permis de conducere. Dacă va fi găsit vinovat, riscă să fie condamnat la o pedeapsă cu executare, la care i se va adăuga de efectuat şi pedeapsa primită cu suspendare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că într-o primărie de la noi se în­tâmplă ca într-un…

5 ore ago

Încotro mergem? Din rău în mai rău

Ministrul Muncii, Florin Manole (foto), a declarat ieri că eco­nomia României se confruntă cu proble­me…

5 ore ago

Bulina albă

Liliana Stolnicu, managerul Sanatoriului de Pneumo­ftiziologie Brad Pentru investițiile pe care le implementează din finanțări…

5 ore ago

Bulina neagră

B.T., din municipiul Deva Pentru că a fost prins conducând mașina fiind sub influența drogurilor.…

5 ore ago

EȘECURI, CONTRADICȚII ȘI CONFUZII LA VÂRFUL PNL HUNEDOARA

Într-o tentativă grosolană de a falsifica reali­ta­tea și de a șterge cu o cârpă murdară…

5 ore ago

I-a furat idenitatea și a făcut credit pe numele său

Un bărbat din Uricani s-a trezit dator la un IFN după ce a încercat să…

5 ore ago