Categories: Actualitate

Şoferiţă beată „înfiptă” într-o maşină parcată

O femeie care s-a urcat la volanul maşinii, deşi se afla în stare de ebrietate, n-a mai putut ţine drumul drept din cauza alcoolului. A intrat cu autoturismul direct într-o maşină parcată pe marginea dru­mului.
Ea a scăpat nevătămată în urma im­pac­tului şi din fericire, în autoturismul parcat pe marginea drumului nu se afla nimeni. Potrivit poliţiştilor, accidentul rutier soldat doar cu pagube materiale a avut loc pe un drum public din localitatea Sântandrei. ”La fata locului s-a deplasat o patrulă de sigu­ranţă publică, în urma cercetărilor poliţiştii stabilind că evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime, ci doar cu avarierea celor două autoturisme implicate. Cel condus de o femeie în vârstă de 42 ani, din Bârcea Mare şi un autoturism parcat pe marginea drumului public”, a informat IPJ Hunedoara.
În urma testării cu aparatul etilotest a conducătoarei autoturismului, a rezultat o concentraţie de 0,62 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Femeia este cercetată penal pentru conducere în stare de ebrietate. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

8 ore ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

8 ore ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

8 ore ago