Categories: Actualitate

Şofer beat, circulând pe întuneric

Un şofer, care a urcat la volanul maşinii după ce a golit câteva pahare de alcool, s-a dat singur de gol în faţa poliţiştilor. Bărbatul a atras atenţia oamenilor legii, deoarece circula cu maşina, pe înserate, fără a avea farurile aprinse. Văzându-l, poliţiştii rutieri l-au tras pe dreapta şi i-au cerut documentele la control. Astfel, au stabilit că este vorba de un bărbat de 45 de ani, din municipiul Hunedoara, care deşi era în stare de ebrietate, se plimba cu maşina prin centrul localităţii. „În urma testării bărbatului cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o concentraţie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar acesta a fost condus la UPU Hunedoara, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatul va fi cercetat penal pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului”, a informat IPJ Hunedoara. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi: Încep lucrările la Stadionul „Petre Libardi”

Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…

2 zile ago

SPIRIT CIVIC DEMN DE APRECIAT ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA

La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

3 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

3 zile ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

3 zile ago