Socol a fost numit oficial pe post

Nicolle Ebner

De ieri, şi-au început activitatea oficial noile echipe de conducere ale Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) şi Casei Judeţene de Pensii.

Sarcină de partid: „misiune imposibilă”
Misiuni din ce în ce mai grele pentru noii directori coordonatori ai instituţiilor judeţene. Pe bani puţini-pentru că actualul guvern a plafonat la minimum salariile directorilor-, în plină criză economică, noii directori trebuie să facă performanţă, pentru ca imaginea partidului să nu aibă de suferit. Nimeni nu crâcneşte, pentru că toţi s-au luptat din greu să ajungă directori şi, vorba prefectului Samoilescu: „am vrut de bună voie, nu ne-a obligat nimeni să ocupăm aceste funcţii”. Performanţă, eficienţă şi atragerea cât mai multor fonduri comunitare în judeţul Hunedoara i se cere şi noului director coordonator al OJPDRP Hunedoara, Marcel Socol (foto) (PSD-fost director executiv al AJOFM Hunedoara în perioada 2000-2004), învestit oficial în funcţie ieri, de către reprezentanţii prefecturii şi ai ministerului de resort. De altfel, Marcel Socol şi-a stabilit ca unic ţel – realizarea unui număr cât mai mare de proiecte eligibile şi implementarea lor, adică atragerea a cât mai multe fonduri externe în judeţul Hunedoara. Lucru greu, dar nu imposibil, când i s-a promis tot sprijinul de la Bucureşti şi îl are pe post de consilier pe fostul director, Arthur Kovacs.

Adjuncţi noi la Casa Judeţeană de Pensii
La Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Hunedoara, PDL a mers pe continuitate, directorul Ionel Ciobanu fiind reînvestit în funcţia de conducere a instituţiei. Modificările au survenit la nivelul secund, unde Ioan Lupşa şi Ecaterina Brad au fost înlocuiţi cu directorii coordonatori adjuncţi Adriana Zaharie (PDL) şi Ioan Nistor (PSD). Dacă Adriana Zaharie-noul director economic-vine din mediul privat, Ioan Nistor-fost director executiv al CJP Hunedoara în perioada 2000-2004 – are în sarcină departamentul de stabiliri şi plăţi prestaţii, adică plata la zi şi integrală a peste 145.000 de pensii/lună.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar des­cur­căreț a trans­for­mat bi­roul…

12 ore ago

Bulina albă

Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…

12 ore ago

Bulina neagră

V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…

12 ore ago

Razie de amploare în Hunedoara: Zeci de sancțiuni și sute de mașini verificate într-o acțiune de combatere a migrației ilegale și a contrabandei

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mo­bi­li­zând…

12 ore ago

Atenție la metoda „șmen”! Doi suspecți de furt în Piața din Simeria, identificați rapid de polițiști

Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…

12 ore ago