Social democraţii din Haţeg şi-au ales conducătorii

Social-democraţii hunedoreni continuă seria alegerilor locale în organizaţii, pentru desemnarea unor noi conduceri, după care se vor pregăti de conferinţa judeţeană de alegeri, care va avea loc pe 7 aprilie 2013.
La Haţeg, Puiu Adrian Badea a câştigat al treilea mandat de preşedinte al organizaţiei PSD, fiind singurul candidat pentru acest post. Alegerile se fac din doi în doi ani la organizaţiile locale ale PSD.
„Ne-am propus pentru următorii doi ani, să aducem mai mulţi membri în organizaţie, iar în şedinţele de consiliu local de la Haţeg, să fim mai activi. Avem şase aleşi locali în Consiliul Local Haţeg”, a declarat Puiu Adrian Badea, preşedintele PSD Haţeg. Biroul executiv al PSD Haţeg este nou în proporţie de doar 20 la sută. Acesta este format din cinci vicepreşedinţi, printre care şi fostul primar al oraşului, Nicolae Timiş, un secretar, un trezorier şi şapte membri. Organizaţia PSD Haţeg are 420 de membri. (S.Popa)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

4 zile ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

4 zile ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

4 zile ago