Categories: Ultima Ora

Situaţia infecţiilor cu COVID-19 la nivel naţional şi judeţean

La nivel naţional situaţia infecţiilor cu virusul COVID-19 este următoarea: până ieri, 26 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.029 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre cele 1.029 de persoane confirmate pozitiv, 94 au fost declarate vindecate şi externate (53 la Timişoara, 28 la Bucureşti, şase la Craiova, cinci la Constanţa, unul la Cluj şi unul la Iaşi).
Până ieri (n.r. joi), 17 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 şi cu boli cronice preexistente, internate în spitale din Craiova, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău şi Timişoara, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 123 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Una dintre persoanele diagnosticate cu COVID-19 este jandarm la Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, care a contactat virusul în cadru familial. La nivelul unităţii au fost luate de urgenţă toate măsurile necesare referitoare la izolarea, atât a jandarmului în cauză, cât şi a celor cu care a intrat în contact, conform procedurii anchetei epidemiologice, încă din faza în care era doar suspect.
Pacienţii nou confirmaţi au vârsta cuprinsă între şapte ani şi 87 de ani.
De la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 2 şi până în prezent, au fost plasate în carantină instituţionalizată 548 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 14 persoane aflate în carantină au părăsit locaţia în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
La ATI, în acest moment, sunt internaţi 29 de pacienţi, din care 23 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalţi pacienţi este bună, staţionară.
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 6.151 de persoane. Alte 110.042 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
În judeţul Hunedoara, sunt înregistrate 1.750 de persoane în izolare şi 112 persoane se află în centrele de carantină.

(Biroul de presă al Prefecturii Hunedoara)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

3 zile ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

3 zile ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

4 zile ago