Comunitate

Sistemul de telemedicină, binevenit pentru Spitalul din Orăștie

Magdalena Șerban

Printre serviciile pe care dorim să le accesăm online se regăsesc cele legate de sănătate. Iar în era click-ului distanță, ai nevoie doar de un telefon smart sau un calculator conectat la Internet pentru a intra rapid și ușor în contact cu un doctor. Astfel, Minis­terul Sănătății vrea să sprijine spita­lele și să implementeze soluții com­plete pe acest segment sanitar, având în program dotarea unor unități sa­ni­ta­re la nivel de municipii și orașe. Pe listă, e și Spitalul municipal din Orăștie.

Tehnica evoluează. Medicina se dezvoltă. La fel și dinamica pacienților
„Așteptăm vești, fiind un demers care ar soluționa și totodată fluidiza serviciile medicale. Mai exact, pacienții pot beneficia de consultații online, cu condiția să dețină tehnica necesară, adică cel puțin un telefon mobil. Astăzi, progresele din tehnologie și inovarea în domeniul sănătății au extins foarte mult capacitatea de utilizare a sis­temului de telemedicină. Mai mult, cererea din partea noii generații de populație, expertă în tehnologie, îm­pinge adoptarea sa rapidă datorită caracteristicilor inteligente pe care le aduce pacienților. Vrem să ținem pasul cu doleanțele și nevoile reale ale pacienților noștri și chiar dacă nu suntem un spital dintr-un centru universitar sau metropolă, vrem să nu fie privați de aceleași condiții mo­derne de care mulți dispun deja. În mod sigur perioada panedemiei, când totul s-a desfășurat strict, în baza temeiului legal privind mă­surile de prevenție și protecție, a contribuit semnificativ la dezvoltarea acestei necesități identificată în rândul populației, și anume consultul online. Oricum, trend-ul era demarat, doar s-a mai consolidat. Sperăm să aducem noutăți, cât mai crând”, a transmis managerul Spitalului municipal Orăștie,
ec. Maria Lăcrămioara Uibariu (foto). De precizat că telemedicina se referă la practica de furnizare de servicii de sănătate de la distanță, atunci când medicul și pacientul nu sunt împreună fizic într-un cabinet. Sistemul de telemedicină se bazează pe diferite mijloace de comunicare care fac deja parte din rutina noastră zilnică, cum sunt – apelurile video, convorbirile telefonice, mesajele text, imaginile. Nu este un concept nou, așa cum poate ne gândim la prima strigare, fiind lansat la sfârșitul anilor 1950 pentru a facilita accesul vârstnicilor si persoanelor care locuiesc în zone rurale izolate la servicii de sănătate.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A băgat mâna până la cot în cărămizile și mor­tarul săracilor pen­tru a-și face o…

o zi ago

Creșă, la Deva, prin Programul guvernamental „Sfânta Ana”

Ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila, a declarat, vi­neri, la Deva, cu prilejul…

o zi ago

Bulina albă

Sorin Bălu - tehnician apreciat în fotbalul românesc Pentru că a preluat banca tehnică a…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian C., din municipiul Hunedoara Pentru că, recent eliberat din penitenciar, a fost arestat preventiv…

o zi ago

Hunedoreancă ucisă în bătaie de soț. Femeia avea 2 copii

O nouă crimă odioasă a avut loc în România. Este al treilea caz de fe­mi­cid…

o zi ago

COVID se întoarce: O nouă variantă a virusului a apărut, cu simptome diferite. Ce spun experții

O nouă variantă de Covid a apărut, cu simptome diferite, devenind rapid tulpina dominantă în…

o zi ago