Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2019 a operatorilor economici, modificarea şi completarea unor prevederi contabile

Pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, Transparenţă decizională, a fost publicat, în data de 20.06.2019, Proiect Ordin pentru aprobarea sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2019 a operatorilor economici, precum şi pentru modificarea şi completarea unor prevederi contabile.
Potrivit prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Finanţelor Publice poate solicita întocmirea de raportări contabile, de către persoanele prevăzute de lege, şi la alte perioade decât anual, în cadrul exerciţiului financiar.
Pentru situaţiile financiare anuale ale operatorilor economici, modelele acestora sunt prevăzute de reglementările contabile aplicabile, respectiv Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 1802/2014, cu modificările şi completările ulterioare, sau Standardele Internaţionale de Raportare Financiară.
În scopuri de raportare contabilă, reglementările contabile aprobate prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 1.802/2014, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd trei categorii de entităţi, respectiv: microentităţi; entităţi mici; entităţi mijlocii şi mari, încadrate astfel în funcţie de criteriile de mărime prevăzute de Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului. De asemenea, în înţelesul aceloraşi reglementări, sub aspectul cerinţelor de raportare contabilă, sunt asimilate entităţilor mijlocii şi mari entităţile de interes public, respectiv societăţile/companiile naţionale, societăţile cu capital integral sau majoritar de stat şi regiile autonome.
Prin proiectul de act normativ sunt propuse a se reglementa următoarele aspecte, precizate în Referatul de aprobare:
1. Prevederi referitoare la raportările contabile
Se propune ca sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2019 să se aplice operatorilor economici care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 lei.
Informaţiile cuprinse în raportările contabile se bazează pe reglementările contabile aplicabile fiecărei categorii de operatori economici, respectiv Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr.1802/2014, cu modificările şi completările ulterioare sau Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, aprobate prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 2.844/2016, cu modificările şi completările ulterioare.
Proiectul de ordin este structurat astfel încât să rezulte care este conţinutul de informaţii al formularelor de raportare contabilă la data de 30 iunie 2019 întocmite de entităţi în funcţie de reglementările contabile aplicabile.
Menţionăm că pentru indicatorii din raportările contabile la 30 iunie nu se aplică unele reguli contabile, cum sunt inventarierea obligatorie şi evaluarea tuturor elementelor bilanţiere, iar nivelul de detaliere a informaţiilor prezentate este mai redus, prin comparaţie cu situaţiile financiare anuale.
Întrucât datele cuprinse în raportările contabile la 30 iunie sunt destinate, în principal, instituţiilor statului, informaţiile propuse a se raporta conform proiectului de ordin au fost stabilite în urma consultării instituţiilor care utilizează baza de date a Ministerului Finanţelor Publice.
2. Alte aspecte reglementate prin proiectul de ordin
a) referitor la ajustările pentru deprecierea avansurilor acordate furnizorilor
Deoarece s-a constatat că şi avansurile acordate furnizorilor pot fi depreciate, se impune introducerea în planul de conturi aplicabil operatorilor economici, respectiv persoanelor juridice fără scop patrimonial, a unor conturi distincte care să reflecte atât constituirea, cât şi reluarea acestor deprecieri.
În mod corespunzător, se propune completarea prevederilor referitoare la funcţiunea conturilor.
b) referitor la erorile constatate în legătură cu situaţiile financiare interimare
Prin proiectul de ordin se propune ca Procedura de corectare a erorilor cuprinse în situaţiile financiare anuale şi raportările contabile anuale depuse de operatorii economici şi persoanele juridice fără scop patrimonial, aprobată prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 450/2016, să se aplice şi în cazul situaţiilor financiare interimare întocmite de operatorii economici potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi depuse de aceştia la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice.
c) referitor la aria de aplicabilitate a reglementărilor contabile privind contabilitatea în partidă simplă
Prin proiectul de act normativ se propune menţionarea explicită în cuprinsul ariei de aplicabilitate a Reglementărilor contabile privind contabilitatea în partidă simplă, aprobate prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 170/2015, a persoanelor fizice care obţin venituri din închirierea de imobile/apartamente/camere, care desfăşoară activităţi producătoare de venit şi al căror venit net anual este determinat în sistem real, potrivit Codului fiscal.

Societatea TVG TAX AUDIT S.R.L.
Societate de consultanţă fiscală • Societate de audit financiar
email: office@tvgtax.ro

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

18 ore ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

23 de ore ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

23 de ore ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

24 de ore ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

o zi ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

o zi ago